În lume întreagă au început să se producă dezechilibre mari. În Cornwall, situat pe coasta de sud-vest a Angliei, turiștii se bucură de peisajul uluitor, iar localnicii n-au ce mânca și unde sta.
Aţi crede că oamenii care locuiesc în locuri de vacanţă idilice se bucură că au plaja doar o aruncătură de băţ. Ca în comitatul britanic Cornwall, de pe coasta de sud-vest a Angliei. Mulţi turişti vin aici să se bucure de peisajul uluitor, inclusiv de faimoasele stânci falnice. Dar nu asta e realitatea pentru toată lumea, fiindcă sărăcia domneşte în Cornwall şi mulţi localnici nu se pot descurca. Pentru pensionarul Don Gardner este sfâşietor să vezi aşa ceva. El munceşte din greu ca să fie sigur că vecinii săi rezistă, pe măsură ce creşte decalajul dintre cei care au şi cei care nu au. Urmăriți un reportaj marca „Focus Europa”, un proiect Digi24 şi Deutsche Welle. Emisiunea e difuzată vinerea la ora 23:30 și în reluare sâmbăta de la ora 19:30.
Don Gardner s-a pensionat cu mai mult de 10 ani în urmă, dar încă lucrează ca voluntar. În fiecare zi îi ajută pe cei mai puțin norocoși, care nu-și pot asigura hrana. Când a început, acum 12 ani, aproviziona cu mâncare șase familii. Acum sunt peste 400.
„Ne-am dus într-una din marile zone industriale din Cornwall. Acum totul a dispărut și iată-ne în acest depozit, la 3 mile distanță de mare, și sunt o mulțime de copii care nu își permit să meargă acolo”, spune Don Gardner, voluntar al Băncii de Alimente Camborne.
„Am ajuns cu adevărat până la limita de jos”
Aceasta este realitatea tristă a unui paradis de vacanță. De la dispariția mineritului, locurile de muncă sunt rare.
„Nu există o sustenabilitate a locurilor de muncă, ceea ce cred că este una dintre cele mai mari probleme. Se duc de la un loc de muncă la altul, 16 ore săptămânal, deci nu există un sistem de pensii disponibil și viața lor este haotică”, explică Don Gardner.
Realitatea oamenilor care locuiesc în Camborne este departe de imaginea pitorească a zonei Cornwall. Aici este una dintre cele mai sărace regiuni ale Marii Britanii, cu rate ridicate ale șomajului și cu puține perspective.
„Am ajuns cu adevărat până la limita de jos. Am stat acolo două-trei zile fără să mănânc nimic și mă gândesc că e teribil să ieși din fundătură. Am fost tratat foarte bine și mi s-a dat mâncare pe care am apreciat-o și sunt recunoscător, da, din nou”, spune Simon Makie.
Locuințele sunt scumpe. Proprietarii preferă să le închirieze turiștilor
Chiar dacă turismul a creat noi locuri de muncă, locuințele sunt scumpe, iar prețurile au crescut cu aproximativ 30% de la începutul pandemiei.
Tia Bartram a căutat o nouă casă pentru familia ei timp de șase luni. Până la urmă, a trebuit să se mute într-o locuință de la Consiliul de Urgență.
„Sunt o persoană destul de pozitivă și m-am menținut relativ echilibrată, dar cu câteva zile înainte, când devenea din ce în ce mai clară realitatea, m-am supărat rău”, mărturisește femeia.
Sute de familii suferă din cauza lipsei de locuințe la prețuri accesibile. Este mai profitabil pentru proprietarii de case să le închirieze turiștilor sau să le vândă londonezilor bogați care doresc a doua locuință.
Ce promit autoritățile. Banca de alimente, în continuare necesară
Consilierul local Olly Monk vrea să acționeze responsabil pentru a rezolva problema. Tocmai a fost ales și e hotărât să-și îndeplinească promisiunea.
„Există lucruri pe care le putem face chiar acum – cazarea temporară de urgență, care e în uz, și lansarea planului de creștere a clădirilor de locuit, în special a locuințelor la prețuri accesibile și a chiriilor la prețuri accesibile și a locuințelor publice”, detaliază Olly Monk.
Guvernul britanic a promis, de asemenea, să investească în Cornwall și să creeze noi locuri de muncă pentru localnici, pe lângă turism.
Deoarece ar putea dura ceva timp pentru ca acest lucru să se materializeze, Don se așteaptă să ajute la banca sa de alimente încă o vreme.
„În fiecare dimineață când mă trezesc îi cer lui Dumnezeu să mă ajute să fac diferența pentru cineva și astăzi. Și să văd pe cineva că pleacă de aici cu mâncare pentru o săptămână, când nu știa pe ce ajutor să mizeze. Echipa mea are grijă de ei, ceea ce mă motivează să revin mâine și să o fac iar și iar”, mărturisește Don Gardner, voluntar la Banca de Alimente Camborne.
Un ajutor care va fi necesar în Cornwall atât timp cât locul rămâne sărac, în ciuda faptului că este o destinație turistică de vis.