Rezultatele finale la Bacalaureat 2021 au fost afișate la licee și pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Candidații își pot verifica rezultatele utilizând codurile individuale primite anterior.
Elevii Sibieni care au dat Bacalaureatul în această sesiune pot vedea rezulzazele AICI.
Rata finală de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2021, după soluţionarea contestaţiilor, este 32,9% – în creştere cu 2,6%, comparativ cu primele rezultate (30,3%).
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, 10.531 de candidaţi (cu 828 mai mulţi, faţă de prima afişare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceştia, 7.359 de candidaţi provin din promoţia curentă, iar 3.172 de candidaţi provin din promoţiile anterioare.
Rata de succes pentru promoţia care a absolvit cursurile liceale în anul şcolar 2020 – 2021 a crescut la 34,9% (de la 32,3% – înainte de contestaţii), în timp ce ponderea candidaţilor promovaţi din promoţiile anterioare este 28,9% (26,3% – anterior soluţionării contestaţiilor).
În sesiunea similară a anului trecut procentul candidaţilor promovaţi (toate promoţiile) s-a situat la 34,1%.
„Au fost depuse 11.756 de contestaţii (10.355 în sesiunea august-septembrie 2020), defalcate astfel: proba E)a) – 3.622, proba E)b) – 44, proba E)c) – 3.943 şi proba E)d) – 4.147. În cazul a 10.886 de lucrări, notele au fost modificate (prin creştere sau micşorare). S-au prezentat 32.043 de candidaţi din totalul celor 38.949 de candidaţi înscrişi. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminaţi 77 de candidaţi”, se arată în comunicat.
Media minimă de promovare a examenului este 6 (şase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). „Rata de promovare este calculată din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi candidaţii eliminaţi”, precizează sursa citată.
Rezultatele finale au fost afişate vineri în centrele de examen şi pe site-ul bacalaureat.edu.ro. Candidaţii au acces la rezultatele obţinute prin intermediul codurilor individuale repartizate, întrucât datele personale au fost anonimizate, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD/GDPR).