Țara în care nu există, oficial, niciun caz de covid raportat, dar pacienții mor din cauza acestui virus

Turkmenistan este țara în care nu s-a raportat oficial niciun caz de COVID-19.

Medicii nu folosesc în spitale cuvintele Covid sau coronavirus. Pacienților li se spune că au pneumonie, iar odată ajunși la spital ajung să moară, deoarece nu există ventilatoare pentru a fi ajutați. Asistentele au povestit cum bolnavii se prăbușesc și mor în fața lor.

Țara în care nu există, oficial, niciun caz de covid raportat, dar pacienții mor din cauza acestui virus

În ciuda raportărilor oficiale conform cărora țara este liberă de Covid, Turkmenistan este în plin nou val al pandemiei. Al treilea.

Un bărbat, numit Sayahat Kurbanov într-un reportaj BBC în care nu i-a fost dezvăluită identitatea reală, este unul dintre bolnavii de Covid din țară. Se sufoca, respira greu, ca și când ar fi alergat la un maraton și avea o durere în piept insuportabilă. Avea toate simptomele coronavirusului.

Problema era că se afla în Turkmenistan, unde pacienți ca el nu există oficial.

Când a chemat o ambulanță luna trecută, medicul i-a spus că are pneumonie și că ar trebui să meargă urgent la spital. Kurbanov știa că medicii când spuneau pneumonie se refereau de fapt la Covid. În drum spre spital, bărbatul a sunat la clinica în care făcuse un test Covid cu câteva zile mai devreme și i s-a spus că are Covid. Nu a primit însă rezultatul pe hârtie, o practică obișnuită în Turkmenistan.

„L-am întrebat pe doctor: <Ce ar trebui să fac? Să mor aici?>”

Primul spital la care au mers a refuzat să-l primească, deoarece era plin.

„Aproape că am murit pe drum”, a spus dl Kurbanov. „Lipsa aerului … boala a evoluat atât de repede. Am început să lovesc în fereastră și am strigat: <Te rog,  nu pot respira>. Mi-au dat oxigen, dar nu a ajutat prea mult”, a povestit el.

A fost refuzat și la al doilea spital, pe motiv că nu primea pacienți care nu erau înregistrați în capitala Ashgabat.

„Am intrat în panică. L-am întrebat pe doctor: <Ce ar trebui să fac? Să mor aici?>”

După numeroase apeluri telefonice și conversații aprinse a fost în cele din urmă admis. Starea lui nu s-a schimbat timp de cinci zile.

„Parcă m-aș fi scufundat sub apă și nu aș mai fi putut ieși la suprafață”

„Nu puteam respira. Am avut atacuri de panică, deoarece nu puteam respira. Parcă m-aș fi scufundat sub apă și nu aș mai fi putut ieși la suprafață.”, a povestit bărbatul.

El a strigat după asistente medicale ca să-i dea ceva contra durerii. A aflat însă că internarea în spital nu era suficientă pentru a primi tratament. Medicii ignoră în mod obișnuit pacienții, iar asistentele medicale nu le verifică decât dacă este vorba de o persoană importantă sau de cineva susținut de acestea.

Pe de altă parte, spitalul nu avea suficient personal, doar câteva asistente îngrijind mai mult de 60 de persoane. Au fost momente când o femeie de serviciu ajungea să facă injecții, a povestit bărbatul.

Asistentele au povestit că au fost pacienți care se prăbușeau și mureau în fața lor, deoarece nu erau ventilatoare disponibile, iar tuburile de oxigen nu funcționau. Medicii au schimbat de mai multe ori tratamentul lui Kurbanov, iar factura medicală s-a ridicat la aproximativ 2.000 de dolari (1.500 de lire sterline) pentru medicamente și mită, o sumă imensă în Turkmenistan. El a fost externat după 10 zile.

Presa din străinătate vorb

Cazul diplomatului turc, îmbălsămat rapid pentru a se ascunde că avusese Covid

ește despre al treilea val al pandemiei de Covid, dar în țară aproape toată lumea se teme să vorbească despre asta. Site-ul Turkmen.news a identificat peste 60 de persoane care au murit de Covid-19 de la începutul pandemiei.

Autoritățile turkmene nu fac publice cazurile de coronavirus. Președintele Gurbanguly Berdymukhammedov își face propagandă în timp ce vorbește despre o națiune sănătoasă.

Cu toate acestea, cazul unui diplomat turc din capitală, care s-a îmbolnăvit de Covid, a zdruncinat această imagine. Kemal Uckun a avut simptome tipice de  coronavirus: durere în piept, transpirație, febră. A fost diagnosticat însă cu pneumonie.

Soția lui, Guzide Uckun, a trimis radiografia la plămâni la spitalele din Turcia și toate au confirmat că este Covid-19. În acest context, ea a încercat cu disperare să-l readucă pe soțul ei în Turcia, dar autoritățile ar fi refuzat să permită unui avion echipat medical să facă acest transfer. Permisiunea a fost primită abia la câteva ore după moartea lui.

Corpul lui Kemal Uckun a fost îmbălsămat, iar experții criminaliști nu au putut găsi niciun indiciu că ar fi fost vorba de coronavirus.

Mască obligatorie din cauză că „este praf”

Autoritățile din Turkmenistan au introdus unele măsuri de carantină pentru a opri răspândirea bolii, dar guvernul insistă că, datorită „măsurilor sale preventive”, țara rămâne liberă de Covid.

Niciunul din medicii unde a fost internat Sayahat Kurbanov nu a folosit cuvintele Covid sau coronavirus. Bărbatul a spus că, atunci când era în spital, a primit un mesaj din partea autorităților, ca oamenii să poarte măști din cauza prafului din aer.

„Murim de praf? Vor lăsa oamenii să moară, dar nu vor recunoaște niciodată că au Covid”, a adăugat bărbatul care a trecut prin teribila experință, scrie Digi24.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică