Șoferul care a pus pe jar poliția, fiind urmărit din Hosman până în Sibiu, acolo unde a făcut accident, a fost reținut după două săptămâni. Acesta urmează să primească o măsură preventivă pentru faptele sale, în condițiile în care s-a urcat la volan fără să aibă permis de conducere.
În 9 septembrie, în jurul orei 00,45, polițiștii din Agnita, în timp ce desfășurau activități de supraveghere a traficului rutier pe DJ 106, în zona localității Hosman, au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus dinspre Agnita.
”Întrucât șoferul autoturismului și-a continuat deplasarea, polițiștii au pornit în urmărirea mașinii până la intrarea în municipiul Sibiu unde mai multe echipaje de polițiști și jandarmi au blocat partea carosabilă în vederea opririi autoturismului în cauză. La vederea blocajului forțelor de ordine, în zona intersecției cu strada Podului, șoferul autoturismului a pierdut controlul direcției de deplasare, a ieșit în afara carosabilului și a intrat în coliziune cu un stâlp de iluminat stradal și cu un gard din beton. În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unui pasager din mașina urmărită, un bărbat în vârstă de 48 de ani, domiciliat în municipiul Sibiu”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
VEZI VIDEO: Nicolae, spaima șoselelor – Urmărit din Hosman, poliția a făcut accident
În urma cercetărilor s-a stabilit că tânărul de la volan are 23 de ani și nu deține permis de conducere. În cauză, s-au întocmit actele premergătoare efectuării de cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis, respectiv vătămare corporală din culpă.
La data de 22 septembrie, în urma administrării probatoriului în cauză, polițiștii rutieri au luat măsura reținerii conducătorului auto pentru o perioadă de 24 de ore. În cursul acestei zile, tânărul urmează să fie prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive. Cercetările continuă la nivelul Biroului Rutier Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.