Michael K. Williams, actorul american „Omar” în seria-cult „The Wire”, care a fost găsit decedat la domiciliul său din New York la 6 septembrie, a murit din cauza unei supradoze „accidentale” de fentanil, heroină şi cocaină, au anunţat vineri serviciile medicale newyorkeze, informează AFP şi Reuters.
Potrivit Biroului de Medicină Legală din oraşul New York, care a calificat decesul „accidental”, Michael K. Williams a murit la vârsta de 54 de ani ca urmare a unei intoxicaţii acute cauzate de efectele combinate provocate de fentanil (un opioid puternic), p-fluorofentanil, heroină şi cocaină”.
„Nu vor mai exista alte comentarii”, a anunţat instituţia în cadrul unui mesaj transmis presei.
Actorul a fost găsit decedat în apartamentul său din Williamsburg, Brooklyn, cartierul din New York unde a crescut.
Michael K. Williams, al cărui chip era brăzdat de o cicatrice prelungă, a devenit cunoscut şi apreciat datorită rolului Omar Little, personaj atipic din seria „The Wire” de David Simon. În acest plonjon captivant în viaţa de zi cu zi a cartierelor sărace din Baltimore, interpretarea de către Michael K. Williams a rolului unui infractor homosexual singuratic, cu principii şi cod moral, a fost salutată de critici şi public.
Într-un interviu acordat postului de radio american NPR în 2016, actorul a povestit despre propria luptă pe care a dus-o cu dependenţa de droguri în viaţa reală în timp ce juca în „The Wire”.
Autorităţile au suspectat că Williams a decedat în urma unei supradoze după ce poliţiştii au găsit în apartamentul său un plic conţinând droguri, potrivit surselor, notează Reuters.
Michael K. Williams a fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy, ultima dată în 2021 pentru rolul din serialul „Lovecraft Country”, dar nu a câştigat această recompensă prestigioasă din industria de televiziune.
Pe lângă rolul din „The Wire”, actorul Michael K. Williams, care a avut o carieră notabilă în televiziune, a jucat şi în alte producţii TV de mare succes, precum „Boardwalk Empire” (2010-2014), „The Night Of” (2016) şi „When They See Us” (2019). El a interpretat, de asemenea, roluri memorabile pe marile ecrane şi a jucat în mai multe filme, precum „12 Years a Slave” (2013), dar şi în lungmetrajul TV „Bessie” (2015).