Valul patru al pandemiei a umplut Spitalul Județean Sibiu în aproximativ două săptămâni. De la niciun pacient internat pe ATI covid s-a ajuns să nu mai fie niciun loc liber. La fel, paturile de pe secții sunt aproape ocupate. În aceste condiții, consilierul județean Adrian Echert i-a cerut Danielei Cîmpean, președintele Consiliului Județean, să se implice în găsirea unor soluții pentru a se suplimenta numărul de paturi pentru pacienții covid.
”Suntem în plin val patru. Locurile la ATI covid sunt ocupate, iar paturile din secții sunt și ele aproape toate ocupate. În aceste condiții, vin cu rugămintea de a discuta cu cei implicați pentru a găsi o soluție pentru suplimentarea numărului de paturi. Este nevoie de acestea, trebuie găsită o soluție pentru locuri mai multe”, a fost intervenția consilierului, în timpul ședinței Consiliului Județean.
Președintele CJ Sibiu, Daniela Cîmpean, a fost de acord cu faptul că este nevoie de paturi, dar în același timp spune că toate spitalele din județ ar trebui să se implice în tratarea pacienților. ”Chiar azi am avut o discuție pe tema aceasta. Dar, trebuie să înțeleagă toată lumea că valul va trece cu bine doar cu implicare comună. Din păcate, cea mai mare presiune este pe Spitalul Județean. Aici se deservesc și pacienți non covid, dar care au nevoie de medici. Toate spitalele din județ ar trebui să pună umărul și să preia pacienți covid cu forme ușoare. La județean este și un deficit de personal, de aceea fac apel și la spitalele private care pot detașa medici sau să găsim o formulă să lucreze alături la spitalul județean. Este nevoie de un efort comun, inclusiv din partea cetățenilor să înțeleagă că trebuie să se vaccineze. Mi s-a spus că 95% din cei internați sunt pacienți nevaccinați. Cei vaccinați care s-au infectat au făcut forme ușoare și au plecat în izolare acasă”, a spus Daniela Cîmpean.
Aceasta a făcut un apel pentru promovare vaccinării anti covid. ”O să reluăm și la nivelul CJ campania de conștientizare cu privire la importanța vaccinării. Vă rog și pe dumneavoastră, prin organizații, primarii pe care îi aveți, să îi convingă pe oameni să treacă pe la centrele de vaccinare. Astfel scade presiunea pe sistemul sanitar și medicii se pot ocupa de cazurile grave care au nevoie de intervenții de specialitate”, a mai adăugat Daniela Cîmpean.