Internetul ar putea deveni disponibil pentru toţi românii, indiferent unde locuiesc

Iniţiativă legislativă depusă de doi deputați PNL, George Tuţă şi Sabin Sărmaş  – Internetul ar putea deveni disponibil pentru toţi românii, indiferent unde locuiesc. „Românii să aibă dreptul de a li se asigura accesul la cel puţin un serviciu funcţional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix”.

„Ca parlamentari avem obligaţia de a crea legislaţia pentru a sprijini evoluţia economică dintr-un viitor din ce în ce mai informatizat, iar internetul să fie definit ca serviciu universal. Ne dorim astfel ca şi România să se aşeze alături de alte ţări, care sunt deja pe drumul dezvoltării oferite de această reţea globală de comunicaţii. Avem încredere că această lege, pe care au semnat-o alături de noi încă 130 de senatori şi deputaţi de la toate partidele parlamentare, va fi adoptată în cel mai scurt timp”, arată cei doi deputați, potrivit unui comunicat de presă.

Internetul ar putea deveni disponibil pentru toţi românii, indiferent unde locuiesc

„Fiind definit prin lege ca un serviciu universal, internetul va fi disponibil la viteze mari pentru toţi românii, indiferent unde locuiesc pe teritoriul ţării, pentru toate afacerile care sunt interesate de acces, dar şi pentru toate instituţiile statului. Astfel, vom face un nou pas pentru a simplifica şi transparentiza relaţia dintre stat şi cetăţeni”, arată ei.

Iniţiativa legislativă depusă se referă la internet la punct fix, prin fibră optică, necesar pentru evoluţia comunităţilor izolate, mare parte dintre ele defavorizate.

„Pandemia ne-a demonstrat că o parte dintre locurile de muncă se pot păstra dacă activitatea trece în mediul online. Obiectivul nostru final este ca prin internet să ducem o serie de servicii acolo unde nu există astăzi – învăţare online, telemedicină, comunicaţii video, plăţi electronice sau internet banking. România trebuie să se înscrie pe acest drum, dacă vrem să fim printre câştigătorii noii ere a economiei bazate pe cunoştinţe”, arată parlamentarii.

De asemenea, „necesitatea acestei legi este dată şi de implementarea PNRR-ului, prin care se vor investi sume foarte mari pentru digitalizarea României. Viitorul înseamnă conexiune la internet pentru toată România”, mai spun Tuță și Sărmaș, scrie Digi24.

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică