papa francisc lansează o consultare - ar putea fi cea mai mare reformă a bisericii

Papa Francisc a lansat ceea ce unii descriu ca fiind cea mai ambițioasă încercare de reformă a bisericii catolice din ultimii 60 de ani, anunță BBC.

Un proces de consultare a fiecărei parohii catolice din întreaga lume cu privire la viitoarea direcție a Bisericii a început la Vatican în acest weekend și va dura doi ani.

papa francisc lansează o consultare - ar putea fi cea mai mare reformă a bisericii

Unii catolici speră că procesul va duce la schimbări în probleme precum hirotonisirea femeilor, căsătoria preoților și relațiile între persoane de același sex.

Alții se tem reforma va submina principiile Bisericii.

Aceștia spun că accentul pus pe reformă ar putea, de asemenea, să distragă atenția de la problemele cu care se confruntă Biserica, cum ar fi corupția și scăderea numărului de credincioși.

Papa Francisc i-a îndemnat pe catolici să nu „rămână baricadați în propriile certitudini”, ci să „se asculte unii pe alții”, în timp ce a lansat procesul la slujba din Bazilica Sfântul Petru.

„Suntem pregătiți pentru aventura acestei călătorii? Sau ne temem de necunoscut, preferând să ne refugiem în scuzele obișnuite: „Este inutil” sau „Întotdeauna am procedat așa”?”, a întrebat el.

Procesul de consultare, intitulat „Pentru o biserică sinodală: Comuniune, participare și misiune”, va funcționa în trei etape. În „faza de ascultare”, oamenii din parohii și dieceze vor putea discuta o gamă largă de probleme. Papa Francisc a spus că este important să fie ascultați cei care se află adesea la marginea vieții bisericii locale, cum ar fi femeile, lucrătorii pastorali și membrii organismelor consultative. În „faza continentală”, episcopii se vor reuni pentru a discuta și a-și formaliza concluziile. În „faza universală”, episcopii se vor reuni timp de o lună la Vatican, în octombrie 2023.

Se așteaptă apoi ca Papa să redacteze o exortație apostolică, în care să prezinte opiniile și deciziile sale cu privire la problemele discutate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică