controale în tot județul sibiu - șaptesprezece sibieni amendați pentru că nu au purtat masca

Înmulțirea cazurilor de COVID a dus la intensificarea controalelor efectuate de polițiști în tot județul Sibiu. Aproape 800 de persoane au fost verificate dacă respectă izolarea sau carantina.

În ultimele 24 de ore, polițiștii sibieni au intensificat acțiunile informativ-preventive, în contextul modificărilor legislative privitoare la măsurile stabilite pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, în scopul informării și verificării operatorilor economici și cetățenilor cu privire la respectarea noilor modificări legislative referitoare la introducerea Certificatului verde COVID.
Nu mai puțin de 76 de polițiști sibieni au fost angrenați ieri în aceste acțiuni, fiind verificate 775 de persoane cu privire la respectarea interdicțiilor și măsurilor impuse privind izolarea/carantina. De asemenea, au fost verificate 34 de societăți comerciale/persoane fizice autorizate și 226 de mijloace de transport, din care 12 mijloace de transport în comun.
În urma controalelor efectuate, au fost aplicate 17 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.500 de lei pentru nerespectarea măsurii privind portul măștii de protecție sanitară.

controale în tot județul sibiu - șaptesprezece sibieni amendați pentru că nu au purtat masca

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. Bestiilor din guvern le doresc sa se tavaleasca in chinuri pana vor renunta la masca si vaccin! Nu ne vaccinam! Mai bine MURIM decat sa ne vaccinam! Pricepeti BESTIILOR! Ne-am saturat de noua ordine mondiala si TRADATORII de la putere! Cristossul vostru TRADATORILOR!