Prețurile produselor fabricate în China au explodat. Cea mai accelerată creștere „la poarta fabricii” de când acest indice este măsurat, ceea ce va influența prețurile produselor vândute peste tot în lume, în condițiile în care China este unul dintre principalii exportatori mondiali.
Creșterea prețului mărfurilor vine ca urmare a problemelor cu care se confruntă China, de la creșterea prețului materialelor, la criza energetică.
China este cel mai mare exportator din lume, astfel încât creșterea prețurilor va afecta și alte țări, scrie BBC. Totodată, prețurile produselor importate sunt influențate și de alte crize globale, de la cea a semiconductorilor, la criza containerelor.
Cifrele oficiale au arătat că indicele prețurilor de producție a crescut cu 10,7% față de anul trecut în luna septembrie, cel mai rapid ritm de creștere de când acest indice a fost măsurat, în 1995.
Indicele prețurilor de consum din China, care a fost publicat joi, a crescut cu 0,7% față de anul anterior în septembrie, în creștere față de luna precedentă, dar sub prognozele celor mai mulți economiști.
Costul mărfurilor în China este urmărit pentru că astfel de creșteri duc la scumpiri în alte părți ale lumii, ceea ce ar putea determina creșterea inflației în țările care importă produsele „made in China”.
Întreruperile cu energie electrică au perturbat multe industrii din țară, în special cele care utilizează o cantitate mare de energie, precum producția de ciment sau topirea oțelului și a aluminiului.
Prețul cărbunelui utilizat în multe dintre centralele electrice din China a atins noi recorduri în ultimele zile, în timp ce companiile de utilități se luptă să producă suficientă energie electrică pentru a satisface cererea.
Beijingul a luat măsuri pentru a ușura criza de energie, inclusiv prin creșterea producției de crăbune pentru a gestiona cantitatea de energie electrică utilizată de fabricile mari.