24 octombrie 2021
Pompierii sibieni au intervenit duminică pentru stingerea a două incendii. Unul s-a manifestat la o stație de deșeuri de lângă Rusciori, iar un altul chiar în Cimitirul din Sibiu. Primul incendiu s-a produs la o stație de sortare resturi menajere aparținând unui operator economic de profil situat in zona câmp din apropierea localității Rusciori. Intervenția…
Avansul va creşte de la 15% la 25% pentru creditele de investiţii imobiliare în lei, la 35% pentru cele în euro şi la 50% pentru cele în alte valute, anunță BNR. Se modifică şi calculul pentru gradul maxim de îndatorare, scrie Ziarul Financiar. BNR a publicat un proiect de regulament pentru schimbarea condiţiilor de…
Prof. Dr. Daniel Coriu, Dr. Valeria Herdea, Sef Lucr. Dr. Beatrice Mahler şi Dr. Gabriel Diaconu s-au strâns la Biblioteca Națională din București cu scopul de a oferi mai multe informaţii cetăţenilor privind vaccinare împotriva SARS-COV-2. „Dacă te doare braţul sau ai febră după ce ai făcut vaccinul, nu înseamnă ca ai reacţii adverse, ci…
Dan Vîlceanu, ministrul interimar al Finanţelor Publice, a anunţat că începând de anul viitor, pensiile vor fi majorate cu şase la sută. De asemenea și valoarea alocaţiilor pentru copii va creşte, a mai anunţat ministrul. Ministrul interimar de Finanţe, Dan Vîlceanu, a fost întrebat, duminică, la Prima TV, de când vor creşte pensiile şi…
Alec Baldwin vrea să-și „anuleze alte proiecte” și să se retragă din viața publică în urma tragediei de pe platoul de filmare al westernului Rust, când a împușcat-o mortal cu o armă de recuzită pe directoarea de imagine Halyna Hutchins și l-a rănit pe regizorul Joel Souza, potrivit Yahoo Finance. Baldwin, în vârstă de…
Criza de semiconductori afectează tot mai puternic producătorii de automobile. Deși încearcă să găsească soluții, inclusiv prin livrarea unor modele fără toate accesoriile, compania nu poate face față cererii în acest moment. Astfel, s-a ajuns ca timpul de așteptare pentru un automobil Dacia Sandero, un model low-cost popular în Europa, să fie și de șase…
În județul Sibiu, de la debutul pandemiei și până în prezent au fost confirmate pozitiv în urma testării SARS CoV-2 34649 (243 persoane confirmate în ultimele 24 de ore, dintre care 4 reinfectate) de persoane. Până la data curentă au fost vindecate 26926 de persoane, iar 1282 persoane au decedat (8 în ultimele 24h). La…
Inflația a schimbat comportamentul consumatorilor, astfel preţul a devenit un factor mai important în procesul de achiziţie, iar promoţiile şi mărcile private au câştigat teren. Acest comportament de consum e tipic în perioadele de criză economică, când unii oameni îşi pierd locul de muncă sau când salariile sunt reduse. În această perioadă, marcată de…
Dairo Antonio Usuga, alias Otoniel, cel mai cunoscut traficant de droguri din Columbia a fost arestat sâmbătă, 23 octombrie, anunță Guvernul columbian. Statele Unite au oferit o recompensă de cinci milioane de dolari pentru arestarea lui Dairo Antonio Usuga, informează duminică AFP. „Aceasta este cea mai grea lovitură care a fost dată traficului de…
Doar în ultimele 24 de ore au fost diagnosticate peste 11.000 de cazuri noi de COVID-19, totuși în scădere față de zilele precedente. Din păcate, numărul deceselor se menține în continuare ridicat – 389, din care 8 sunt anterioare. Conform datelor existente duminică, la ora 10.00, la nivelul CNCCI, în ultimele 24 de ore…
Rezultatele testelor PISA au arătat că analfabetismul funcţional este tot mai prezent în România. Conform testelor eşantioanele de elevi români testate o dată la 3 ani au performanţe mai slabe decât elevii din alte ţări din U.E, iar rata analfabetismului funcţional din România din ultimul deceniu s-a situat între 40 şi 45%. Acest procent…
Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a transmis un mesaj către pacienții în stare gravă care refuză internarea. Deși sunt în stare gravă, cu COVID-19, se autocondamnă la moarte, pentru că singura lor șansă este tratamentul, a spus Raed Arafat. Raed Arafat vaccinează, duminică, la palatul Copiilor, din București, unde numărul celor care…
Președintele PNL Florin Cîțu nu va face parte din viitorul Executiv condus de premierul desemnat Nicolae Ciucă. Asta pentru că nu există „compatibilitate” între el și PSD sau USR, pentru că cele două partide l-au dat jos prin moțiune de cenzură. Florin Cîțu a fost întrebat, duminică, dacă va face parte din viitorul Guvern,…
De luni, 25 octombrie, de la ora 00:00, intră în vigoare noile restricții adoptate de Comitetul Național pentru Situații de Urgență, valabile în toată țara, inclusiv în județul Sibiu. Aceste reguli se aplică indiferent de rata de incidență dintr-o localitate. Sunt vizate atât persoanele vaccinate, cât și cele nevaccinate. Una dintre măsuri interzice organizarea oricăror…
Din cauza prețurilor dublate la polițele RCA, firmele de asigurări se gândesc să implementeze plățile în rate. Astfel, clienții ar putea achita polițele în două sau chiar patru tranșe. Patru firme de asigurări oferă polițe RCA în rate, o strategie la care au apelat după ce falimentul City a urcat prețurile. Oferta e valabilă…
Laur Fratostiteanu, unul din cei mai cunoscuți bass-iști din România, dar și cunoscut medic stomatolog, membru al trupei Titan din Iași, a decedat din cauza virusului Covid-19, scrie Ziarul de Iași. Era iubit mai ales de publicul rock, iar moartea lui a a fost anunțată pe rețelele de socializare de medicul ieșean Lucian Burlea.…
Noul cancelar austriac Alexander Schallenberg a declarat că această eprioadă este „pandemia nevaccinaţilor”. Guvernul ia în calcul varianta unei noi perioade de izolare doar pentru cei care refuză imunizarea cu ajutorul serurilor. „Suntem pe cale să ne confruntăm cu o pandemie a celor nevaccinaţi. Majoritatea pacienţilor de la Terapie Intensivă nu sunt vaccinaţi împotriva…
Deputatul PSD, Alexandru Rafila, a declrat sâmbătă că este necesară o lună de solidaritate pentru oprirea pandemiei. Medicul crede că solidaritatea trebuie să implice vaccinarea și înțelegerea faptului că fiecare dintre noi este parte a acestui efort. Deputatul PSD spune că mai mult ca oricând, pentru români e important să fie toți împreună. …
Australienii au doborât recordul deţinut de Buenos Aires (Argentina), de 234 de zile de carantină. Din cauza lockdown-ul provocat de pandemia COVID-19 orașul Australian, Melbourne, a ieșit din izolare după 262 de zile. Cea mai lungă perioadă de izolare din lume s-a încheiat joi, 21 octombrie, la Melbourne, Australia. Capitala statului Victoria a avut…
Prima țară din Europa care va legaliza atât consumul, cât și cultivarea cannabisului este Luxemburgul, conform unui comunicat al autorităților din ducat, anunță CNN. Conform noii legislații, cei cu vârsta de peste 18 ani din Luxemburg vor avea voie să consume cannabis și să cultive până la patru plante în gospodărie. Potrivit autorităților,…
Baschetbaliștii sibieni joacă duminică, de la ora 20:00, o nouă confruntare în cadrul LigiiNaționale de Baschet Masculin, în compania celor de la CSO Voluntari. Biletele pentruaceastă partidă sunt disponibile pe www.bilete.ro iar partida va putea fi urmărită LIVE pe DigiSport, Look Sport, dar și pe canalul de youtube al FRB TV. După patru etape în…