Rezultatele testelor PISA au arătat că analfabetismul funcţional este tot mai prezent în România. Conform testelor eşantioanele de elevi români testate o dată la 3 ani au performanţe mai slabe decât elevii din alte ţări din U.E, iar rata analfabetismului funcţional din România din ultimul deceniu s-a situat între 40 şi 45%.
Acest procent de 40%- 45% de analfabetism funcţional nu descriu corect situaţia din România, aceasta fiind mult mai gravă decât spun statisticile. Motivul este acela că pentru a participa la testarea PISA, elevii participanţi sunt selectaţi dintre elevii de 15 ani care sunt înscrişi la şcoală în acel an. Foarte mulţi copii sub 15 ani nu mai merg la şcoală, rata abandonului şcolar este de aproximativ 15%, mult peste media de aproximativ 10% a Uniunii Europene. Astfel, aceşti copii nu sunt incluşi în participarea la testele PISA. „Dacă presupunem că majoritatea elevilor care abandonează şcoala o fac înaintea vârstei de 15 ani şi înainte de a atinge un nivel de alfabetizare funcţională, iar procentul de 40-45% de elevi identificaţi de PISA ca fiind analfabeţi funcţionali este reprezentativ pentru aproximativ 85% din copiii de 15 ani din România (acei elevi care nu au abandonat şcoala până la acea vârstă), atunci nivelul analfabetismului funcţional depăşeşte 50%”, a spus cercetătorul Dacian Dolean pentru Edupedu.ro.
Rata uriaşă a analfabetismului funcţional nu este cea mai mare problemă cu care se confruntă sistemul educaţional din România
Problema cea mai mare a sistemului de educaţie o reprezintă lipsa perspectivei de ameliorare a situaţiei şi calitatea slabă a evaluărilor, mai ales a celor iniţiale şi a celor formative.
Cercetătorul Dacian Dolean a spus că dacă ne uităm din perspectiva că ţara noastră are elevi olimpici ce obţin medalii la olimpiadele internaţionale, sistemul educaţional este extraordinar de bun. Deşi aceste performanţe sunt remarcabile, ele nu sunt reprezentative pentru tot sistemul educaţional.
„Temperatura sistemului educaţional dintr-o ţară este luată testând un eşantion reprezentativ la nivel naţional (şi nu doar câţiva elevi cu calităţi remarcabile, pregătiţi de profesori excepţionali şi susţinuţi de părinţi implicaţi)”, spune cercetătorul. „Soluţia la această situaţie este dezvoltarea de evaluări standardizate normative (corelate cu PISA) şi conţinuturi / activităţi care să fie strâns legate de aceste evaluări.
Evaluările ar fi bine să fie administrate de cel puţin 3 ori pe an, computerizat (la începutul, la mijlocul şi la finalul anului şcolar), într-un interval de timp de 2-3 săptămâni care să ofere profesorilor flexibilitate în gestionarea acestora. Astfel, aceste evaluări pot fi folosite şi cu scop formativ. O şedinţă de evaluare ar dura 30-40 de minute, dar ar putea oferi pe loc feedback util referitor la nivelul la care este elevul, şi sugestii de ameliorare, corelate cu competenţele care sunt testate.
Această practică este răspândită în multe sisteme educaţionale performante, dar necunoscută publicului din România. Prima dată când am predat într-o şcoală din SUA (în 2001) am fost surprins să constat frecvenţa evaluărilor şcolare standardizate şi le-am privit cu o anumită reticenţă. Ulterior am început să le apreciez utilitatea, iar o dată ce am început să înţeleg metodologia din spatele dezvoltării acestora, mi-am dat seama că dacă aceste evaluări sunt construite corect, ele au un rol absolut esenţial în orice proces educaţional”, a mai adăugat acesta.
Lipsa de voinţă politică pentru îmbunătăţirea calităţii învăţământului şi lipsa strategiilor pe termen mediu şi lung reprezintă o altă problemă a sistemului educaţional
„Au trecut doi ani de când au fost afişate ultimele rezultate ale evaluării PISA şi nu vedem nici o strategie clară, niciun program naţional de combatere a acestui fenomen, un program clar articulat, cu obiective tangibile, operaţionale, cu un calendar precis. În timp ce ignorăm problema, există elevi în România care abandonează şcoala, iar în unele şcoli din România elevii memorează în continuare comentarii literare şi nu îşi dezvoltă competenţe de analiză critică a unui text la prima vedere sau nu îşi formează baze minime de alfabetizare ştiinţifică. Vulnerabilitatea la ştiri false şi la dezinformare este la cote alarmante. Vara aflăm că evaluările elevilor şi ale profesorilor sunt problematice pentru că notarea la examenele naţionale este subiectivă.
Manualele şcolare sunt pline de greşeli,, dar acest lucru nu deranjează pe nimeni. Formatorii profesorilor au nevoie de formare foarte bună în domeniul ştiinţelor educaţiei, dar se pare că această problemă este irelevantă. Proiectul „România Educată” este plin de greşeli metodologice pentru că specialişti în ştiinţele educaţiei nu au fost consultaţi, iar pilotarea şcolilor este făcută fără să se ţină cont de practicile bazate pe dovezi ştiinţifice”, a spus acesta.
Soluţia la această problemă îngrijorătoare este aceea că autorităţile ar trebui să accepte criticile şi feedback-ul pentru a evalua corect situaţia şi ar avea o altă imagine de ansamblu. În această situaţie, sistemul educaţional s-ar schimba în bine, nu doar pe moment, ci pe termen mediu şi lung.
Problema meditaţiilor. În alte ţări sistemul privat de meditaţii nu este nici pe departe atât de larg răspândit ca în România
„În România există elevi care iau meditaţii începând cu învăţământul primar, şi un procent important iau meditaţii în gimnaziu. Şi atunci mă întreb, care ar fi performanţa reală a elevilor din România la testele PISA dacă nu ar exista sistemul de meditaţii private şi elevii ar fi evaluaţi strict pe baza a ceea ce le oferă şcoala? Oare nivelul analfabetismului funcţional ar rămâne doar la 50%? Este posibil ca sistemul de meditaţii private să supraestimeze performanţa sistemului de educaţie din România? Dacă da, cu cât?
Evident că există elevi care se descurcă (şi se vor descurca) la şcoală fără meditaţii, însă care este procentul acestora? Cât de reprezentativi sunt ei, ca produse autentice ale şcolii româneşti? Şi ce procent din performanţa elevilor care iau meditaţii şi care sunt testaţi de testele PISA este explicat de aceste ore suplimentare”, a spus Dacian Dolean.
Soluţia pentru această problemă ar fi aceea de evalua impactul meditaţiilor asupra performanţei elevilor. Astfel, Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie ar trebui să analizeze şi să includă aceste rezultate în următoarea sesiune de testare PISA. Acest impact se poate măsura cantitativ şi rezultatele unui asemenea studiu ar putea ajuta să înţelegem eficienţa acestui fenomen.
Dacă se dovedeşte că meditaţiile şcolare au un efect semnificativ, atunci fenomenul meditaţiilor şcolare poate fi generalizat în şcoli şi profesorii pot fi plătiţi de la buget, în mod sistematic. Atunci învăţământul ar fi într-adevăr gratuit. Din nou, pentru asta e nevoie de voinţă politică.