Sârbii au donat medicamente şi concentratoare de oxigen României, informează agenţiile Tanjug şi EFE, preluat de Agerpres.
Donaţia constă în 6.500 de cutii de medicamente şi concentratoare de oxigen cu o capacitate totală de 900 de litri, precizează un comunicat oficial.
‘Suntem convinşi că acest ajutor va salva multe vieţi’, a declarat ministrul de externe Nikola Selakovic, în cadrul unei ceremonii la Belgrad la care a fost prezentă şi ambasadoarea română Silvia Davidoiu.
Donaţia, făcută de guvernul sârb la iniţiativa preşedintelui Aleksandar Vucic, va ajunge în România la bordul unui camion.
‘Serbia este alături de România frăţească în cele mai grele momente’, a scris Selakovic pe transport în limba română, în timp ce ambasadoarea Davidoiu a scris ‘Mulţumim’ în limba sârbă.
Ministrul Selakovic a mulţumit României pentru donaţia din iunie de vaccinuri împotriva COVID-19 şi a menţionat că Serbia răspunde acum în acelaşi mod pentru a demonstra că cele două ţări se ajută una pe cealaltă în perioade dificile, conform Agerpres.