țara din europa care va interizce vânzarea de câini și pisici în magazine
Sursa Foto - Pixabay

Decizie istorică adoptată de Franța! Parlamentul a votat o lege prin care va interizce vânzarea de câini și pisici în magazine. Această mișcare a fost luată pentru a opri abuzurile comise asupra animalelor, conform Mediafax.

Noua legislaţie prevede interzicerea vânzării de câini şi de pisici în magazinele de animale începând cu 1 ianuarie 2024. Legea prevede interdicţia de a le păstra în vitrine şi supraveghere atentă a vânzării online a animalelor, cu scopul de a combate traficul illegal.

țara din europa care va interizce vânzarea de câini și pisici în magazine

Legat de tema animalelor de companie, se are în vedere înfiinţarea unui „certificat de cunoştinţe”, care menţionează nevoile specifice ale speciei în cauză, în vederea adopţiilor.

Pe lângă prevenţie, există şi o asprire a pedepselor aplicabile în cazul unor maltratări grave şi acte de cruzime faţă de un animal, precum şi în cazul abandonului. Acesta din urmă este temă importantă pentru Franţa, care deţine tristul record la nivel european al abandonului de câini şi de pisici, fenomen agravat de izbucnirea pandemiei.

Celelalte noutăţi oferite de lege privesc animalele nedomestice. Astfel, exploatarea în scop comercial a speciilor sălbatice este stopată, interzicându-se achiziţionarea şi reproducerea lor şi prezenţa lor în circurile ambulante.

Este interzisă deţinerea cetaceelor (n.r. – delfini şi balene) în delfinarii şi va fi interzisă creşterea nurcii americane şi a animalelor din alte specii crescute exclusiv pentru producţia de blană.

Sursa – Mediafax.ro

Ultima oră

Comentariul meu

Publică