Gara de Nord din Paris a fost evacuată în totalitate din cauza unei alerte cu bombă. Traficul rutier este, de asemenea, afectat în capitala Franței, afirmă surse citate de cotidianul Le Parisien şi de postul LCI, preluate de Mediafax.
„Forţele de ordine au cerut evacuarea Gării de Nord din cauza unei alerte cu bombă. Traficul feroviar este oprit”, a comunicat conducerea Gării de Nord din Paris.
Forţele de ordine au instituit un perimetru de securitate în zona Gării de Nord din Paris, iar traficul rutier este afectat până în zona Stade de France.
De asemenea, este perturbat traficul metroului parizian şi al curselor expres.
În zona Gării de Nord din Paris au fost mobilizaţi sute de agenţi ai forţelor de ordine, inclusiv echipe pirotehnice.