octombrie 2021
Muzeul ASTRA este singurul din România care participă, până duminică, la Salonul Patrimoniului Cultural de la Paris, iar la standul românesc este prezent, printre alţii, olarul Ionuţ Bîscu, militar al Comandamentului NATO de la Sibiu, care promovează ceramica de Horezu, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al muzeului, Cosmin Călinescu. „Muzeul ASTRA participă din…
Certificatul digital se validează doar după 10 zile de la vaccinarea cu schemă completă, informează Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19. Pentru persoanele vaccinate, certificatul digital UE de călătorie se validează la o perioadă de 10 zile după efectuarea schemei complete de vaccinare. Certificatul poate fi descărcat de la: https://certificat-covid.gov.ro/login. Persoanele care…
Sibienii care în luna septembrie s-au vaccinat anti covid cu schema completă (cele două doze) pot solicita voucherele de 100 de lei acordate de stat. Acestea au fost distribuite deja către centrele de vaccinare din municipiul Sibiu, urmând să ajungă și la cele din județ și la medicii de familie. Potrivit ordinului semnat de Cseke…
Consiliul Județean Sibiu are în plan reabilitarea și modernizarea mai multor drumuri din județ. Printre ele și drumul Păltiniș- Sădurel. Acum acesta este un drum forestier, dar după asfaltare ar putea fi o nouă legătură cu Păltinișul. Consilierii județeni din partea USR s-au opus însă proiectului și au votat împotrivă în cadrul ședinței din luna…
România înregistrează 12.474 cazuri noi de COVID și 418 decese. Unul dintre acestea este anterior. Conform datelor existente vineri la CNCCI, în intervalul de 24 de ore au fost înregistrate 12.474 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 481 decese, dintre care unul anterior. Informațiile vor fi detaliate în buletinul informativ…
Activitatea de transport feroviar va trece, începând de duminică, 31 octombrie 2021, la ora oficială a Europei Orientale, ora 4.00 devenind ora 3.00. 64 de trenuri de călători (de stat şi private) vor circula, în noaptea de sâmbătă spre duminică, după ora de iarnă, anunță CFR SA. În noaptea de 30/31 octombrie 2021 trenurile de…
Magistrații Curții de Apel Alba Iulia au avut de dat o decizie într-un dosar rar întâlnit pe rolul instanțelor din Alba. Aceștia au trebuit să decidă dacă o femeie venită din Vietnam în România s-a căsătorit din dragoste sau din interes, cu un bărbat român. Între cei doi este o diferență de 27 de ani. Povestea…
Sibienii se plâng mereu de lipsa locurilor de parcare din oraș. În zona centrală este o adevărată luptă să găsești un loc liber, indiferent de zi sau oră. Dar, chiar și așa, Sibiul se află pe primul loc la numărul de parcări ”pe stradă”. În comparație cu alte orașe însă, suntem codași la parcările pentru…
Ultimul weekend din octombrie se anunță unul cu o vreme extrem de frumoasă. Așa că e de profitat, iar o plimbare în Sub Arini sau Muzeul din Dumbrava nu poate să fie decât relaxantă și de neuitat. Dar, sunt pregătite și alte evenimente în oraș care nu trebuie ratate nici ele. ”Prințesele spion” este piesa…
Un bărbat de 39 de ani a fost acroșat de o mașină pe bulevardul Vasile Milea. Polițiștii l-au testat pe pieton cu aparatul etilotest care a arătat că acesta a băut bine. Concentrația de alcool expirat a fost de 1,33. Evenimentul s-a petrecut vineri dimineața, pe sensul de mers centru- Șelimbăr. Mașina care l-a acroșat…
Criza sanitară generată de COVID-19 se vede şi în creşterea cererii pentru paracetamol, un medicament inclus în protocolul terapeutic pentru cazurile uşoare, scrie ZF. De exemplu, în cazul Zentiva, în primele opt luni din 2021 cererea pentru paracetamol a fost cu 20% mai mare chiar faţă de aceeaşi perioadă din 2020. „Creşterea în volume, pentru…
Un consultant fiscal: Eliminarea scutirii de impozit pentru IT-şti ar putea conduce la o scădere a numărului de salariaţi din domeniu, relatează Mediafax. Eventuala eliminare a scutirii de impozit de 10% pe veniturile specialiştilor IT ar putea avea un efect de scădere a taxelor colectate la bugetul de stat, în loc de o creştere a…
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a dezvăluit o nouă strategie împotriva COVID-19 în țările mai puțin bogate şi solicită 23,4 miliarde de dolari în următorul an pentru a finanța proiectul, scrie AFP, preluat de Agerpres. Parteneriatul principalelor agenţii de sănătate mondiale (denumit acceleratorul ACT) ”are nevoie de 23,4 miliarde de dolari pentru a veni în…
China va interzice contrucțiile de tip zgârie-nori după prăbuşirea gigantului imobiliar Evergrande, relatează Mediafax. Oraşele mici sunt limitate la o înălţime standard de 250 m. Autorităţile consideră că extinderea pe verticală nu este practică. China a interzis oraşelor mici să ridice noi zgârie-nori. Acţiunea face parte dintr-un amplu efort naţional prin care arhitectura urbană trebuie…
Anne Hidalgo candidata socialiştilor la preşedinţia Franţei și Primarul Parisului, se plâng de faptul că tinerii francezi care vor să urmeze Medicina se înscriu la facultăţi din România sau Belgia, relatează EFE, preluat de Agerpres. Într-un interviu acordat joi postului BFM TV, Anne Hidalgo s-a declarat susţinătoare a modelului de dialog social practicat în Spania…
Raluca Turcan, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, a transmis pe Facebook că va demara recalcularea pensiilor după digitalizarea tuturor dosarelor de pensie, proces care în actualul ritm de lucru va fi finalizat până la sfârşitul anului viitor, relatează Agerpres. „Cu o medie de procesare de 26.000 de dosare/zi, am ajuns astăzi la 1.030.000 de dosare digitalizate…
După maximul istoric de aproape 67.000 deolari atins de bitcoin săptămână trecută, acum a început să scadă. În schimb, o nouă criptomonedă își face apariția și crește din ce în ce mai mult, Shiba Inu, conform CNN, preluat de Mediafax. Preţul unui bitcoin se află la 11% sub nivelurile record de săptămâna trecută. Pentru orice…
După un proces riguros de selecție realizat de către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP) și Banca Europeană de Investiții (BEI), Consiliul Județean Sibiu a fost ales alături de alte două administrații locale din țară, respectiv Consiliul Județean Harghita și Primăria Municipiului Timișoara, să implementeze, în baza unui protocol de colaborare, programul pilot prin care…
În acest weekend vom trece la ora de iarnă. Mai exact în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021, sâmbătă spre duminică, se va da ora înapoi. Astfel, ora 4:00 va deveni ora 3:00, notează Digi24. Astfel, ziua de 31 octombrie 2021 devine cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore. Ora de…
ABBA se va destrăma complet după lansarea albumului „Voyage”. Björn Ulvaeus şi Benny Andersson au confirmat acest lucru, relatează The Independent, preluat de Agerpres. Luna trecută, cei doi membri ai trupei suedeze, alături de Agnetha Fältskog şi Anni-Frid Lyngstad, şi-au anunţat revenirea, dar şi lansarea primului album cu material muzical nou din ultimii 40 de…
Tot mai mulţi medici sibieni atrag atenţia asupra a ceea ce înseamnă această pandemie. Mesajele prin care îndeamnă populaţia la vaccinare sunt tot mai multe şi tot mai deste. Astăzi, Conf. univ. dr Victoria Birlutiu, medicul șef al Secției Clinice Boli Infecțioase de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a transmis un nou mesaj…
Fluxul mare de pacienți de la Urgența Spitalului Județean Sibiu, în contextul covid, crește nevoia de ventilatoare pentru pacienții intubați în această secție. Medicul de la Urgență, Draia Cotizo, a ridicat această problemă în ședința de Consiliu Județean din luna octombrie și a cerut mai multe ventilatoare. ”Am avea nevoie de mai multe ventilatoare. Dacă…
Marquardt Sibiu va avea o participare solidă în ediția de acest an a conferinței internaționale Sibiu Innovation Days, care are tema “Digital Transformation – A Prerequisite for Sustainability in all Economic Sectors and for Society”. Conferința continuă explorarea temelor transformării digitale în scopul adaptării proceselor industriale și administrative la contextul digitalizării, cât și în scopul…