Aproximativ 80 de ţări vor să reducă emisiile de metan cu 30% până în anul 2030

Aproximativ 80 de ţări, inclusiv Statele Unite vor să reducă emisiile de metan cu 30% până în anul 2030, informează Agenţia France-Presse şi postul FranceInfo, preluat de Mediafax.

„Metanul este unul dintre gazele pe care le putem reduce cel mai rapid. Acest gaz este responsabil de aproximativ 30% din factorii care conduc la încălzirea planetei”, a declarat Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, într-o conferinţă de presă organizată împreună cu preşedintele SUA, Joseph Biden, la „Conferinţa părţilor pe tema schimbărilor climatice” (COP26), o reuniune mondială organizată sub egida Naţiunilor Unite în oraşul britanic Glasgow.

Aproximativ 80 de ţări vor să reducă emisiile de metan cu 30% până în anul 2030

„Este unul dintre cele mai puternice gaze cu efect de seră”, a afirmat, la rândul său, Joseph Biden.

Cele 80 de ţări care au asumat angajamentul de diminuare cu 30% a emisiilor de metan până în anul 2030 reprezintă 70% din valoarea PIB-ului mondial, a subliniat preşedintele SUA.

Statele Unite şi Uniunea Europeană anunţaseră la jumătatea lunii septembrie că lucrează la acest proiect, la care s-au raliat zeci de ţări, printre care Canada, Coreea de Sud, Vietnamul, Columbia şi Argentina.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică