Sibienii care dețin imobile nelocuite nu mai datorează taxă de salubrizare, odată cu modificarea Regulamentului privind taxa de salubrizare care a intrat în vigoare în 1 februarie 2021. Singura condiție pentru a beneficia de această prevedere era depunerea unei declarații de impunere care să ateste acest lucru, împreună cu confirmarea din partea Asociației de Proprietari și/sau orice alt document care să ateste faptul că imobilul este nelocuit/nefuncțional.
Termenul limită pentru depunerea acestei declarații a fost stabilit inițial pentru 31 martie, fiind prelungit anul acesta până la 30 septembrie, tocmai pentru a le permite tuturor proprietarilor de imobile nelocuite să depună aceste documente.
Un număr de peste 6.500 de persoane au depus această declarație până la termenul limită. Pentru restul de aproximativ 3.700 de persoane aflate în evidențele Direcției Fiscale cu imobile declarate în anii precedenți ca nelocuite, au fost emise și comunicate deciziile de impunere prin care s-a stabilit taxa din oficiu în cuantum de 924 lei/an, o penalizare prevăzută de noul Regulament în acest caz.
Persoanele care au primit această decizie mai au totuși timp 60 de zile de la primirea acesteia să depună următoarele:
- declarația de impunere prin care să ateste că imobilul este nelocuit
- dovada din partea Asociației de Proprietari sau orice alt document care atestă că imobilul este nelocuit / nefuncțional.
În acest caz, taxa penalizatoare de 924 de lei se anulează, iar cetățeanul nu va mai datora taxă de salubrizare în anul respectiv pentru imobilul în cauză.
Reamintim că depunerea declarațiilor de impunere privind taxa specială de salubrizare se poate face la registratura Direcției Fiscale de pe str. Turismului nr. 15A sau, mai simplu, prin mijloace electronice:
- platforma de e-administrație de pe site-ul www.sibiu.ro
- adresele de e-mail: declaratie.salubrizare@sibiu.ro
Subliniem că această declarație privind imobilele nelocuite trebuie depusă de proprietari în fiecare an, până la data de 31 martie, pentru a confirma că respectivul imobil este în continuare nelocuit.