Adriana Pistol, Directorul Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, a transmis că spitalele COVID urmează să recoltează probe ca să depisteze dacă tulpina Omnicron a ajuns in România.
Pistol fost întrebată, în cadrul conferinței de presă susținută sâmbătă, la Palatul Victoria, dacă România are capacitatea necesară pentru a face suficiente secvenţieri care să depisteze noua tulpină a coronavirusului, conform Digi24.
„În prezent, în România există şapte laboratoare care efectuează secvenţieri. Capacitatea acestor laboratoare este diferită. Sunt laboratoare care pot face până la 800-1.000 de probe pe zi. Sunt laboratoare care pot face un număr mai mic de probe, undeva la 200-300. Important este să avem probele recoltate, motiv pentru care noi am încercat prin intermediul direcţiilor de sănătate publică să alertăm toate spitalele COVID care au fost foarte clar invitate şi cu o recomandare foarte fermă să recolteze probe pentru PCR de la cazurile severe, în primul rând, pentru că ne-am dori să ştim dacă această tulpină este cumva mai severă şi să se obişnuiască ca la toate cazurile pe care le internează să întrebe persoana respectivă dacă a avut călătorie undeva într-o ţară africană sau a venit în contact cu o persoană care a călătorit de curând în acea zonă, acestea fiind primele indicii epidemiologice de legătură cu zona. Dacă vom avea probe din unităţile sanitare cred că la acest moment capacitatea este suficientă”, a declarat Adriana Pistol, la Palatul Victoria.
În acest sens, INSP și rețeaua de laboratoare care efectuează secvențieri au demarat deja activitatea, iar cazurile grave care sunt acum în spital vor fi subiectul acestor secvențieri, pentru a vedea dacă sunt corelații epidemiologice, link-uri epidemiologice cu tulpina Omicron.
„Cazurile grave care sunt acum în spital vor fi subiectul acestor secvențieri, să vedem dacă sunt și corelații epidemiologice, link-uri epidemiologice. Aceste tulpini ar putea fi prezente în România și dacă evoluțiile clinice ale pacienților care sunt infectați ar putea să difere față de varianta originală sau față de tulpina delta. Când discutăm de variantele de interes sunt 3 elemente care se dezbat întotdeauna: transmisibilitate, forma de manifestare a bolii, eficacitatea anticorpilor obținuți după vaccinare sau trecerea prin boală”, a spus ministrul Sănătății.