europarlamentarii solicită măsuri suplimentare pentru siguranța parcărilor pentru camioane
Sursă foto: www.infotrucker.ro

În această săptămână, Parlamentul European a adoptat în plen cu 681 de voturi o rezoluție privind creșterea siguranței parcărilor pentru camioane în UE. Prin această masură se solicită statelor membre și Comisiei Europene măsuri suplimentare care implică mai mult forțele de ordine și autoritățile pentru prevenirea infracționalităților, scrie G4media.ro.

 

Principalele argumente incluse în rezoluție țin de siguranța șoferilor profesioniști și a mărfurilor transportate, în condițiile în care a fost remarcată o creștere a infracționalității organizate:

europarlamentarii solicită măsuri suplimentare pentru siguranța parcărilor pentru camioane

„grupurile infracționale organizate sunt adesea implicate în furturi de mărfuri și vizează frecvent produse de mare valoare, cum ar fi produsele electronice, tutunul și produsele farmaceutice, provocând pierderi economice considerabile, care s-au ridicat la aproximativ 52 milioane EUR în perioada 2017-2019”; în plus, „aceste cifre nu reflectă întreaga realitate deoarece datele corespunzătoare privind infracțiunile legate de transportul de mărfuri nu sunt prezentate și nici partajate sistematic”;
„aceste grupuri infracționale devin din ce în ce mai organizate, utilizează tehnologii de vârf și, în multe cazuri, acționează la cerere și întrucât, potrivit Evaluării Europol din 2021 privind pericolul pe care îl reprezintă formele grave de criminalitate și criminalitatea organizată, se pare că infractorii implicați în criminalitatea gravă și organizată din UE recurg tot mai mult la violență, victimele fiind vizate fără discernământ, indiferent de faptul dacă sunt implicate și de situația lor, fiind adesea afectați trecători nevinovați”;
Există un deficit de 100.000 de locuri de parcare peste noapte pentru camioane, acest deficit fiind și mai mare în cazul zonelor de parcare certificate ca fiind securizate..
Între solicitările incluse în rezoluție se găsesc:

introducerea unor patrule regulate de securitate/poliție în zonele de parcare în care nu pot fi asigurate permanent servicii de securitate și în care au fost consemnate atacuri împotriva transportatorilor
Crearea unui standard armonizat la nivelul UE, care să conțină norme clare și lipsite de ambiguitate privind nivelul de siguranță și confort
Comisia și statele membre să analizeze și să propună măsuri concrete pentru protecția victimelor infracțiunilor comise în zonele de parcare neprotejate pentru camioane, cum ar fi accesul la asistență medicală, consiliere juridică, un interpret etc
creșterea resurselor acordate Europol
alocarea de fonduri pentru creșterea numărului de locuri de parcare sigure și uniformizarea standardelor de siguranță.
Delegația USR din Parlamentul European transmite, printr-un comunicat de presă, că rezoluția a fost inițiativa acestora și că a fost rezultatul discuțiilor pe care eurodeputații USR le-au facilitat în ultimele luni, între transportatorii îngrijorați de violența în creștere în parcări și comisia de petiții a Parlamentului.

În acest an, peste 22.700 de persoane au semnat o petiție, transmisă la Parlamentul European, „în care sunt exprimate îngrijorări cu privire la zonele de parcare pentru camioane din rețeaua rutieră a UE și în care se solicită măsuri preventive pentru a reduce riscul și amploarea problemelor de siguranță din zonele de parcare pentru camioane”.

Comunicatul USR amintește că petiția a fost depusă după ce un șofer român a fost ucis într-o parcare din Franța în luna mai anul acesta și că sunt semnalate atacurile repetate asupra șoferilor de camion în parcările UE. Mai mult, textul adoptat subliniază nevoia de măsuri împotriva oricărei forme de tratament inechitabil și de discriminare a șoferilor și a companiilor de transport din Uniune.

”Rezoluția este un pas important dar efortul nostru în sprijinul șoferilor profesioniști nu se oprește aici. De acum punem presiune pe Comisia Europeană și Consiliu să implementeze cât mai repede prevederile votate astăzi pentru a salva vieți omenești și a ușura munca transportatorilor care trebuie să fie protejați urgent. Nu mai vreau să auzim de tâlhării și crime împotriva celor care și așa fac eforturi incredibile în timpul pandemiei ”, spune Vlad Gheorghe, membru în comisia de transporturi a Parlamentului European.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică