Anunț de la Ciolacu - Pensiile cresc de la 1 ianuarie
Foto Agerpres

Pensiile urmează să crească cu 10% de la 1 ianuarie, creșteri salariale fiind posibile și în sectorul sanitar și în învățământ, a anunșat duminică liderul PSD Marcel Ciolacu la Antena 3. Ciolacu a vorbit și de introducerea unei taxe de solidaritate, pentru companiile cu cifră mare de afaceri.

Ciolacu a dat asigurări că sumele necesare majorărilor vor fi găsite. „Vom găsi soluții, veți vedea în bugetul de stat. Important este cum îți echilibrezi veniturile. Avem cele mai mici venituri din PIB din toată Europa. Noi nu ne gândim să fim mai eficienți la colectare, noi ne gândim cum îi lăsăm pe oameni să moară de foame. Pensia minimă crește la 1.000 de lei, nu este o extravaganță”, a spus politicianul.
Ciolacu a spus că 80% din români trăiesc cu o pensie de până în 2.000 de lei. „Categoric”, a răspuns Ciolacu, întrebat dacă în ianuarie oamenii vor primi pensii mai mari. „Este un lucru convenit, bugetat, deja ministrul Finanțelor își face datoria”.
În context, Marcel Ciolacu a avansat ideea unei taxe de solidaritate pentru companiile cu o cifră de afaceri mai mare de 100 de milioane de lei. „O taxă de 1% din cifra de afaceri, o taxă de solidaritate. Am discutat cu prim-ministrul că trebuie găsită o destinație clară, numai pentru sănătate și învățământ… Le dai destinație prin bugetul de stat”.
Ciolacu spune că există o reținere din partea PNL la acest proiect, dar s-a declarat convins că va fi găsit un compromis.

Anunț de la Ciolacu - Pensiile cresc de la 1 ianuarie

Ultima oră

Comentariul meu

Publică