Discuția pe tema tensiunilor de la frontiera ruso-ucraineană dintre Biden și Putin a durat două ore.
Convorbirile prin videoconferinţă între preşedinţii american şi rus Joe Biden şi Vladimir Putin s-au încheiat marţi, la puţin timp după ora 17.00 GMT, pe fondul temerilor privind o escaladare militară a tensiunilor de la frontiera ruso-ucraineană, informează agenţiile de presă ruse şi executivul american, preluate de AFP şi Reuters.
Discuţiile prin videoconferinţă au durat circa două ore, potrivit agenţiilor ruse de ştiri Ria Novosti, TASS şi Interfax. Casa Albă a anunţat că discuţia prin videoconferinţă s-a încheiat fix la ora 17.08 GMT, după ce a început la ora 15.07 GMT.
Convorbirea a început printr-un schimb de amabilităţi difuzat de televiziunea rusă.
„Mă bucur să vă revăd”, a spus Joe Biden. „Vă salut, domnule preşedinte”, a spus Vladimir Putin, aşezat la o masă lungă.
Preşedintele rus se afla în reşedinţa sa de la Soci, staţiune balneară de pe malul Mării Negre, în timp ce preşedintele american a purtat discuţia din aşa-numita „Situation Room” de la Casa Albă.
Casa Albă a anunţat între timp că Joe Biden va discuta telefonic marţi cu preşedintele francez Emmanuel Macron, cu cancelarul german Angela Merkel şi cu premierii italian Mario Draghi şi britanic Boris Johnson după videoconferinţa sa cu Vladimir Putin.
Executivul american reaminteşte că preşedintele a discutat luni cu aceiaşi aliaţi şi a convenit să rămână „în strâns contact”, potrivit unui comunicat.
Casa Albă a adăugat că Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al Casei Albe, va răspunde întrebărilor jurnaliştilor despre convorbirile Biden-Putin în cadrul unui briefing de presă de la ora 19.00 GMT.