Ministerul Transporturilor: „Nu vor exista probleme cu dezăpezirile în ciuda protestului anunţat de Sindicatul Drumarilor”.
„Nu vor exista probleme cu deszăpezirile. Majoritatea contractelor de deszăpezire sunt semnate cu firme terţe, practic cei care sunt angajaţi în CNAIR vin în completarea acestor contracte doar dacă este cazul şi acolo unde este cazul. Deci sunt asigurate deszăpezirile pe teritoriul întregii ţări”, a declarat, pentru Mediafax, Alin Şerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR.
Alin Şerbănescu a dat asigurări că la momentul actual autorităţile sunt pregătite pentru sezonul rece.
„Avem stocurile de sare asigurate, avem stocurile de motorină asigurate”, a adăugat Şerbănescu.
Sindicaliștii din cadrul Sindicatului Drumarilor „Elie Radu” amenință că nu vor deszăpezi drumurile iarna aceasta dacă nu vor avea salariile mărite, iar majorările trebuie să acopere cel puțin inflația.
Sindicaliștii spun că guvernanții nu trebuie să uite de cei peste 3.000 de angajați care lucrează la deszăpeziri, în condiții de ger, și care rămân, uneori, chiar și câteva zile, izolați în frig și viscol în diverse zone din țară.