pană de curent în zona bâlea lac - zăpada măsoară jumătate de metru

Cel mai mare strat de zăpadă din judeţul Sibiu măsurat la o staţie meteorologică este de 50 de centimetri, la peste 2.000 de metri altitudine în munţii Făgăraş, în zona turistică Bâlea Lac, unde se înregistrează o pană de curent, potrivit meteorologilor.

Contactaţi telefonic, cei de la telecabina din zonă au transmis că transportul pe cablu de la Bâlea Cascadă, la Bâlea Lac se face cu ajutorul generatorului, scrie Agerpres.

pană de curent în zona bâlea lac - zăpada măsoară jumătate de metru

Accesul la Bâlea Lac se face pe Transfăgărăşan în condiţii de iarnă, până la Bâlea Cascadă, de unde trebuie luată telecabina.

Dacă la Bâlea Lac este un risc moderat de producere de avalanşe şi zăpada măsoară jumătate de metru, în staţiunea Păltiniş din munţii Cindrel meteorologii au măsurat 28 de centimetri de zăpadă.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică