Meteorologii anunță temperaturi din ce în ce mai scăzute pentru ultimele zile de an și primele din 2022. Şansele să plouă sunt reduse la început de ani.
Meteorologii au emis vineri prognoza pentru perioada 13 decembrie – 10 ianuarie, anunță Mediafax.
Săptămâna 13 – 20 decembrie
Cu excepția regiunilor vestice, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, mai ales în nord-est. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile centrale și nord-estice, dar și deficitar în cele vestice și sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 20 – 27 decembrie
Temperaturile medii vor fi mai coborâte decât cele normale pentru această perioadă, în regiunile intracarpatice și în sud-estul extrem, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată la munte, iar în
rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Cantitățile de precipitații vor fi deficitare în toată țara, dar mai ales în vest și nord-vest.
Săptămâna 27 decembrie – 3 ianuarie
Temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă mai accentuată în regiunile montane. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile vestice și nordvestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
Săptămâna 3 – 10 ianuarie
Mediile valorilor termice se vor situa sub mediile climatologice specifice acestei săptămâni, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru acest interval vor fi deficitare la nivelul întregii țări.