carte de benzi desenate cu superman, vândută la un preț record
Sursă foto: www.eroupebanda.ro

O copie rară de benzi desenate cu Superman a fost pusă la licitaţie şi vândută pentru o sumă record de 2,6 milioane de dolari.  Cumpărătorul benzii desenate a dorit să rămână anonim, potrivit AP, citat de Mediafax.ro.

O copie rară a unei cărţi de benzi desenate Superman #1, care erau vândute în 1939 la chioşcurile de ziare din Statele Unite, a fost cumpărată pentru suma de 2,6 milioane de dolari la o licitaţie, potrivit AP.
Cartea care îl înfăţişează pe copertă pe Superman sărind peste clădiri înalte a fost vândută joi seară unui cumpărător care a dorit să-şi păstreze identitatea secretă, potrivit ComicConnect.com, o companie online de licitaţii şi consignaţii.
Vânzătorul, Mark Michaelson, a cumpărat benzile desenate în 1979 de la proprietarul original şi le-a păstrat într-un seif cu temperatură controlată pentru a nu se degrada. Michaelson, acum pensionat, şi-a plătit facultatea cumpărând şi vânzând benzi desenate.
Personajul creat de scriitorul Jerry Siegel şi artistul Joe Shuster reprezintă un pionier al genului de supereroi, iar benzile desenate cu acesta au fost vândute recent pentru sume tot mai mari.
„Acum există supereroi peste tot. Priviţi înapoi în anii 30, nu exista aşa ceva. Acesta a fost literalmente primul supererou”, a declarat Stephen Fishler, CEO-ul companiei ComicConnect.
El a spus a spus că ceea ce face ca aceste copii să se vândă la asemenea preţuri este faptul că sunt tot mai dificil de găsit.

carte de benzi desenate cu superman, vândută la un preț record

Ultima oră

Comentariul meu

Publică