foto locomotivă nouă pentru mocănița de la cornățel

Moș Crăciun a venit puțin mai repede la Mocănița Văii Hârtibaciului, ceea ce e de înțeles atunci când ai de livrat un cadou de 14 tone! Iar pentru că cei nouă reni ai săi au refuzat categoric să se înhame la așa grozăvie, l-a adus cu tirul.

Așa se face că, sâmbătă dimineață, a descălecat la Cornățel o minunăție de locomotivă diesel-hidraulică nou-nouță, proiectată și construită de S.C. Calea Ferata Ingusta SRL la Crișcior, care continuă lunga tradiție a fabricației de locomotive de cale îngustă în România.
Botezată L12H-001, locomotiva pe două osii are o inimă Deutz de 84 kW (120 CP) în 6 cilindri cu răcire pe aer și transmisie hidrodinamică, fiind capabilă de o viteză de 17 km/h, și va asigura tracțiunea trenurilor turistice și de lucru pe Valea Hârtibaciului începând cu sezonul 2022.
Locomotiva face parte din proiectul „Un tren pentru Mocăniță”, depus de Asociația Prietenii Mocăniței în parteneriat cu comuna Marpod la GAL Microregiunea Hârtibaciu și finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR), implementat de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. PNDR este finanțat de Uniunea Europeană și Guvernul României prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală.
Pentru noi, L12H-001 este o locomotivă de suflet, fiind prima noastră locomotivă funcțională. Dar ea mai este și:
  • prima locomotivă nouă livrată căii ferate înguste Sibiu-Agnita după 47 de ani (ultima a fost L45H 87-0038-7, livrată în 1974);
  • prima locomotivă de cale îngustă construită în Romania pentru piața internă după 31 de ani (ultima a fost L45H-099, livrată în 1990 pentru termocentrala Doicești).
Sâmbătă, în prezența producătorului, am făcut recepția, instructajul, punerea în funcțiune și proba de traseu, la care locomotiva s-a descurcat exemplar, iar acum așteaptă nerăbdătoare în depou să o punem la treabă și să cucerească noi kilometri de linie pe Valea Hârtibaciului.

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică