Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe venituri în sumă de 216,473 miliarde lei, iar la cheltuieli în sumă de 493,215 miliarde lei credite de angajament și în sumă de 301,758 miliarde lei credite bugetare, cu un deficit de 85,285 miliarde lei.
Veniturile bugetului sunt în creștere, de la execuția preliminată pentru 2021, de 183,156 miliarde lei. O creștere importantă la venituri apare la TVA, de peste 17 miliarde de lei, de la 79,5 miliarde lei preliminat în 2021 la 91,692 miliarde lei anul viitor.
Planificarea bugetară pe anul 2022 și estimările pe perioada 2023-2025 stabilesc deficitul bugetar ESA în anul 2022 la 6,24% din PIB, urmând ca acesta să ajungă în anul 2025 la 2,02 % din PIB, respectiv o reducere de 4,22 puncte procentuale faţă de anul 2022, încadrându-se la sfârșitul orizontului de prognoză (anul 2025) în
prevederile regulamentelor europene, respectiv 2,02% din PIB în anul 2024.
În anul 2022 cheltuielile destinate investiţiilor însumează aprox.88,4 miliarde lei, reprezentând 6,7% în PIB.
Ministerul Finanțelor a făcut public proiectul de buget pe anul 2022.