lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

Anul 2021 a fost unul în care Sibiul a avut parte de mari investiții. S-au reabilitat străzi, s-au finalizat lucrările la Baia Neptun și la Lacul Binder sau lucrări de amploare sunt încă în derulare, cum sunt cele de la stadionul municipal sau prima parcare supraetajată din oraș.

Parcarea supraetajată din Hipodrom reprezintă o premieră pentru Sibiu. Lucrările au avansat extrem de rapid și sunt aproape de finalizare cu 5 luni înainte de termenul prevăzut în contract. Lucrările efective au început în luna martie și, conform contractului, ar fi trebuit să dureze 14 luni, adică până în mai 2022. Valoarea contractului se ridică la aproape 24 de milioane de lei.

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

VEZI AICI CUM ARATĂ PARCAREA ȘI CÂTE LOCURI SUNT DISPONIBILE

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

Modernizarea străzii Podului a însemnat una din cele mai mari investiții într-o stradă din Sibiu – 30,9 milioane de lei, finanțarea fiind asigurată prin fonduri europene. Aici au fost amenajate piste pentru biciclete, s-au montat sute de stâlpi de iluminat și s-au realizat sute de locuri de parcare, iar cablurile au fost coborâte în subteran.

VEZI AICI TOATE DETALIILE DESPE LUCRĂRILE DE PE STRADA PODULUI 

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

 

Calea Dumbrăvii va deveni în curând prima arteră smart din Sibiu. Lucrările au început în această primăvară, iar după finalizare strada va arăta cu totul altfel:

Pe acest tronson sunt prevăzute lucrări de modernizare care nu vor schimba doar aspectul acestei artere, ci vor îmbunătăți funcționalitatea și mobilitatea:

modernizarea rețelelor de alimentare cu apă
reabilitarea și extinderea sistemului de canalizare menajeră și a canalizării pluviale
modernizarea rețelelor de iluminat public prin instalarea de stâlpi noi echipați cu corpuri de iluminat LED, care vor lumina atât calea auto, cât și zonele pietonale și pistele pentru biciclete
modernizarea trotuarelor pe ambele părți ale străzii
amenajarea spațiilor verzi pe ambele părți ale străzii prin semănarea de gazon și plantarea de arbori după finalizarea lucrărilor, în perioada indicată de specialiști
realizarea unei piste pentru bicicliști, în dublu sens, pe partea dreaptă a străzii (pe direcția b-dul M. Viteazu – str. Ludoș), separată de calea pietonală și de cea auto
reabilitarea structurii rutiere a drumului
crearea unei benzi de circulație dedicată transportului public de călători
amenajarea de locuri de parcare paralele cu drumul.

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

Lucrările au început tot cu o premieră- arborii de pe marginea drumului au fost transplantați în alte zone din oraș. DETALII AICI

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

 

Terezianul este unul din cartierele Sibiului care a fost modernizat în acest an. Lucrările au început în luna martie, iar termenul de finalizare este de 24 de luni. Contractul are o valoare de 24,8 milioane de lei.

Tipuri de lucrări care s-au executat:

Modernizarea rețelelor de apă și canalizare, precum și extinderea acestora acolo unde este cazul
Amenajarea canalizației subterane pentru coborârea cablurilor de iluminat suspendate
Modernizarea sistemului de iluminat public prin instalarea a aproape 200 de stâlpi noi cu corpuri de iluminat cu LED, fiind prevăzută inclusiv refacerea rețelei de alimentare
Reabilitarea străzilor, aleilor, acceselor și a trotuarelor
Reamenajarea spațiilor verzi în suprafață de aproximativ 40.000 mp, inclusiv plantarea a peste 700 de arbori și arbuști. De asemenea, este prevăzută reabilitarea completă a parcului Terezian (intersecția str. Lungă cu str. Rusciorului), inclusiv crearea aici a unui loc destinat câinilor, dotat cu echipamente speciale
Reamenajarea locurilor de joacă
Reconfigurarea spațiilor pentru parcare, urmând să rezulte aproximativ 1.200 de locuri

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

 

Mare parte din străzile cartierului Ștrand fac și ele parte dintr-un amplu proces de modernizare. Lucrările au început în primăvara lui 2021, iar contratul prevede finalizarea lor la finalul verii 2022.

VEZI AICI STRĂZILE MODERNIZATE DIN ȘTRAND

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

 

Drumul din Cîmpșor, care leagă Turnișorul de Ștrand este cu siguranță o investiție care ușurează viața șoferilor. Drumul este aproape gata, iar mașinile circulă de ceva vreme pe aici. după perioada de iarnă vor fi terminate lucrările. Investiția din bugetul local se ridică la 9,14 milioane de lei.

VEZI AICI FOTO ȘI VIDEO DIN TIMPUL LUCRĂRILOR 

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

 

Lacul lui Binder s-a transformat dintr-o zonă urbană neutilizată într-un spațiu pentru sport și agrement. Baza unde sibienii vor putea practica sporturi nautice, vor sta la plajă și se vor putea plimba cu bicicletele a fost inaugurată la finalul lunii noiembrie, iar în vara anului 2022 porțile se vor deschide.

Lacul lui Binder are multe de oferit: plajă, wakeboarding, schi nautic, stand up paddle boarding și canoe, promenadă, plimbări cu bicicleta și rolele, dar și loc de joacă pentru copii.

VEZI AICI CELE MAI RECENTE IMAGINI DE LA LACUL LUI BINDER

Sibienii vor putea veni la plajă la Lacul lui Binder. Pe apă se va amplasa un loc de joacă gonflabil plutitor, cu tobogane și trambuline. Pe nisip se vor regăsi șezlonguri și umbrele, dar și un loc de joacă pentru copii. În apropiere, vor exista și vestiare, cât și terenuri de sport pentru volei pe nisip. Întregul lac a fost înconjurat de o pistă pentru biciclete, trotinete, skateboard și role, dar și de o pistă de promenadă. Mai mult, s-au creat zone de recreere și odihnă sub formă de gardene verzi. Cel mai probabil, de toate acestea ne vom putea bucura din vara anului 2022.

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

 

Baia Populară a fost redeschisă anul acesta după o investiție masivă. Absolut totul a fost modernizat și reabilitat. În urma lucrărilor de renovare, întregul complex a căpătat o altă față. De la aspect și până la funcționalitate – totul a fost major îmbunătățit. Deschiderea oficială a Băii Populare a avut loc la începutul lunii iulie.

VEZI AICI MAI MULTE IMAGINI DE LA BAIA POPULARĂ ȘI CE SERVICII SE OFERĂ

lucrările sibiului în 2021 - pe listă, prima parcare supraetajată, calea dumbrăvii și drumul din câmpșor

Stadionul Municipal este cu siguranță cea mai mare investiție, dar și cea mai controversată. Sumele necesare cresc de la o lună la alta, iar acest lucru este un motiv de dispută între reprezentanții cetățenilor. De curând s-a votat în consiliul Local suplimentarea fondurilor cu 9 milioane de euro față de calculele inițiale. Dar, până la finalul lucrărilor s-a anunțat deja că suma investită va fi mai mare.

AFLĂ DE AICI DE CE SUNT NECESARE 9 MILIOANE DE EURO ÎN PLUS 

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică