Anul trecut erau peste 80 de furnizori ofereau gaze naturale în toată ţara. În prezent doar 20 de furnizori mai apar pe comparatorul de preț al ANRE, transmite Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Primele 10 oferte sunt ale unor firme multinaționale și absolut toate firmele de furnizare și distribuție românești dispărând din rândul ofertanțiilor, spune Chisăliță, care subliniază faptul că modificările legislative de pe piața gazelor naturale sunt cele care au dus la dispariția furnizorilor, dar și a speranței unui preț corect la gaze.
La finalul lunii decembrie 2021 oferta cea mai bună de preț pentru consumatorii casnici era de 420 lei/MWh (TVA inclus)
În prezent cea mai mică ofertă este de 640,68 lei/MWh. Asta în condițiile în care anul trecut cea mai mică ofertă era de 110 lei/MWh.
Cel mai mare furnizor de gaze pentru populație din România, ofertează cel mai mare preț din piață cu o ofertă de 1292,65 lei/MWh, chiar dacă prețul de achiziție a gazelor pe Bursa Română de Mărfuri a scăzut de la 884,515 lei/MWh în luna decembrie 2021, la 461,492 lei/MWh pentru ianuarie 2022. Aceasta în condițiile în care se solicită și plata unor garanții și suplimentar plata unei sume lunare de 142,02 lei/lună, sub forma unui abonament.
„Trebuie precizat că în condițiile în care modificarea legii gazelor și energiei electrice din 31 decembrie 2021 printr-o Ordonanță de Urgență (OUG 143/31.12.2021), limitează schimbarea furnizorului de energie electrică în situația în care consumatorul găsește un preț mai bun decât cel din contractul său care este cu preț fix și perioadă determinantă, de obligativitatea plății unei sume de bani către furnizorul său fapt care va duce la reducerea acțiuni de schimbare a furnizorilor de energie, care oricum a fost una extrem de mică în România, mai puțin de cca. 10% din consumatorii de gaze schimbându-și furnizorul și cca. 15% din consumatorii de energie electrică schimbându-și furnizorii.
Scăderea numărului de furnizori din piață, noi bariere legislative și financiare de schimbare a furnizorului, lipsa instituției de soluționare alternativă a litigiilor de pe piața de gaz și energie, la care se adaugă dezamăgirea profundă a consumatorului de gaz și electricitate, induși continuu în eroare, în ceea ce privește prețurile la energie în ultimul an, este rețeta care nu va permite scăderea prețurilor la gaze și electricitate în anul 2022”, încheie președintele Asociației Energia Inteligentă.