ministrul energiei: "vom da o oug pentru aprobarea măsurilor ce vor fi luate în contextul preţurilor la energie"

Ministrul Energiei, Virgil Popescu: „Vom da o Ordonanță de Urgență pentru aprobarea măsurilor ce vor fi luate în contextul preţurilor la energie”.

VEZI VIDEO AICI

„Am avut la începutul şedinţei de Guvern o discuţie la solicitarea prim ministrului cu privire la preţurile la energie electrică şi la gazele naturale, la măsurile pe care le vom lua. Am discutat cu toţi miniştrii de linie, cu ministrul IMM-urilor, ministrul Economiei, ministrul Agriculturii, ministrul Finanţelor, ministrul Transporturilor, măsurile pe care le vom lua. Săptămâna viitoare dorim să ieşim cu Ordonanţa de Urgenţă care să aprobe aceste măsuri. Se referă la ce vom face după data de 1 aprilie, de prelungire a schemei de ajutor pentru consumatorii casnici, pentru IMM-uri, ce vom face de la 1 februarie. Cum am zis, vom acţiona pentru zona de industrie alimentară şi agricultură, siguranţa alimentară fiind foarte importantă. De asemenea, gândim, ministerele de linie gândesc scheme de ajutor şi pentru alte industrii”, a explicat Virgil Popescu.

ministrul energiei: "vom da o oug pentru aprobarea măsurilor ce vor fi luate în contextul preţurilor la energie"

El a subliniat că a reiterat faptul că trebuie să existe măsuri ferme vizavi de furnizorii care nu au întocmit facturile corespunzător şi că există deja pe circuitul de avizare, fiind la final, modificarea Legii 259, iniţiată prin Ordonanţă de Ministerul Muncii.

„Acolo vom introduce obligativitatea refacerii facturilor şi neperceperea de penalităţi şi vom introduce imposibilitatea debranşării şi pentru ceilalţi consumatori, nu numai pentru cei vulnerabili, care sunt trecuţi deja în Legea 259. Vom veni practic cu un pachet de măsuri care să ajute românii să treacă peste această perioadă de volatilitate a preţurilor. Absolut toţi colegii mei din Guvern sunt cooptaţi împreună la acest efort. Evident că vom avea şi o discuţie în Coaliţie pentru validarea întregului program şi în prima şedinţă de Guvern, probabil, când va decide premierul, vom lua aceste măsuri”, a punctat ministrul Energiei.

Virgil Popescu a anunţat marţi că Executivul intenţionează instituirea de la 1 februarie a unei scheme de compensare la energia electrică şi gaze naturale pentru industria alimentară.

„Am discutat astăzi la Guvern ca, pentru zona de agricultură, pentru industria alimentară, ţinând cont că securitatea alimentară este o componentă foarte importantă a securităţii noastre naţionale, am discutat să avem o schemă de compensare nu numai pentru întreprinderi mici şi mijlocii, ci şi pentru procesatorii mari, pentru producătorii de carne de pui, pentru toţi cei care sunt în această zonă şi, începând cu data de 1 februarie, vrem să o avem în funcţiune. (…) Practic, din preţul la energie electrică, din preţul la gaze naturale să îi ajutăm compensând factura, în aşa fel încât să fie competitivi pe piaţă şi preţul alimentelor să nu crească”, a explicat Virgil Popescu, la finalul BPN al PNL.

Ministrul a adăugat că, în urma discuţiilor avute la Guvern, se are în vedere şi un sprijin pentru IMM-uri, condiţia fiind, însă, ca angajatorii să păstreze locurile de muncă.

„Mai mult, pentru IMM-uri gândim o schemă de ajutor, după data de 1 aprilie, în aşa fel încât IMM-urile şi cu beneficiarii Legii plafonării şi compensării să poată beneficia, în continuare, cel puţin până la data de 1 iulie, de acest ajutor, dar vreau să transmit un mesaj clar pentru toţi cei care vor fi potenţiali beneficiari: vom urmări ca acest ajutor de stat să se ducă ţintit către ei, dar să-şi asume şi anumite condiţionalităţi, cum ar fi păstrarea locurilor de muncă. Dorim să-i ajutăm, sigur, dar dorim şi din partea mediului de afaceri să păstreze locurile de muncă”, a spus Popescu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică