afaceristul cu fier vechi, arestat pentru șantaj și trafic de influență - un familist convins și iubitor al meselor îmbelșugate
Sursa: Facebook/Profil Public

Un bărbat din Sibiu a ajuns zilele acestea în fața procurorilor sibieni fiind cercetat pentru trafic de influență și șantaj. Printre acuzațiile care i se aduc se numără faptul că a falsificat certificate fiscale în schimbul unor sume considerabile de bani, a șantajat mai multe persoane, a fost implicat într-o altercație și, în plus, ca patron al unei firme de colectare fier vechi de pe raza municipiului, și-a amenințat concurența astfel încât să dețină monopolul.

M. R. este bărbatul din Sibiu care a a ajuns în fața procurorilor fiind cercetat pentru trafic de influență și șantaj. Acesta a luat o mită de 7.000 de lei de la două persoane cărora le-a spus că le poate rezolva cu niște certificate fiscale, întrucât el cunoaște câțiva angajați la Direcția Fiscală Locală a Primăriei Sibiu și la cea din Primăria Șelimbăr. Mai mult, bărbatul, care este și patronul unui centru de colectare fier vechi, și-a amenințat competitorii și le-a spus să nu își mai facă reclamă tocmai pentru ca el să aibă monopol pe Sibiu. Totodată, individul a fost implicat într-o bătaie pentru a-i recupera unui prieten niște bani și a amenințat alte persoane care voiau să-l dea în judecată într-o altă speță.

afaceristul cu fier vechi, arestat pentru șantaj și trafic de influență - un familist convins și iubitor al meselor îmbelșugate

VEZI AICI INFRACȚIUNILE AFACERISTULUI CU FIER VECHI

În cursul zilei de joi, sibianul a ajuns în fața judecătorilor care au acceptat propunerea procurorilor de a-l trimite în arest preventiv pentru 30 de zile.

Pe profilul personal de Facebook, M.R. este un familist convins, fiind înconjurat mai mereu de familie. Din postările și live-urile pe care le face nu lipsesc nici prietenii săi, alături de care obișnuia să facă chermeze, cu mese întinse și îmbelșugate.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică