Proiect legislativ: Companiile care au cumpărat curent și gaze la prețuri mici și au vândut la supra-preț, vor fi taxate.
Nu a fost stabilită valoarea taxei și nici data la care va intra în vigoare, dar banii ar urma să fie folosiți pentru sprijinirea clienților vulnerabili. Reprezentanții furnizorilor resping această idee și spun că autoritățile nu vor găsi profituri la ei, scrie protv.ro.
Producătorii de gaze și energie din România sunt suprataxați de câțiva ani cu 80 la sută pentru veniturile în plus pe care le fac după creșterea prețurilor. Așa că, aceeași măsură ar trebui aplicată și profiturilor furnizorilor sau intermediarilor, spune președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
Ar fi vorba de furnizorii de energie electrică și de gaze care au cumpărat la prețuri vechi, iar acum ar fi făcut profituri mari.
Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței: „S-ar putea să vedem profiturile la traderi și furnizori, unde vedem profituri mai mari să introducem o taxare mai mare să putem să finanțăm măsurile de sprijin. Inclusiv pe agenții economici să-i ajutăm.”
Cuantumul suprataxării profiturilor nu a fost stabilit, dar nu va ajunge la 80 la sută ca în cazul producătorilor. Consiliul Concurenței crede că suprataxarea va fi pe o perioadă scurtă de timp și mai blândă ca în cazul producătorilor pentru a nu fi pedepsiți cei care au fost prudenți și au cumpărat din timp energie sau gaze, înainte să explodeze prețurile.
Președintele Asociației Furnizorilor de Energie crede că inițiativa nu-și are rostul pentru că firmele pe care le reprezintă nu au astfel de profituri. Susține că furnizorii nu au știut că prețurile vor crește atât de mult.
Ion Lungu, președintele Asociației Furnizorilor de Energie: „Este greu de estimat că profiturile s-au făcut la furnizare, să se facă analize, să se vadă unde s-au acumulat profiturile. Cei mai afectați au fost furnizorii de faliment și insolvență.”
Totuși, Consiliul Concurenței a demarat deja discuții cu Ministerul de Finanțe și cu Ministerul Energiei. Aceste instituții, împreună cu Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, ar urma să facă o analiză a pieței pentru a stabili câți furnizori au înregistrat un profit mare în această perioadă.
Un proiect de lege ar urma să fie adoptat anul acesta.