Grevă miercuri în școlile din Sibiu - Dascălii nu intră la ore

O mare parte din profesorii și educatorii sibieni vor declanșa grevă miercuri, între orele 11- 13. Cadrele didactice protestează astfel împotriva salariilor extrem de mici, neindexarea acestora așa cum a fost promis și lipsa personalului din școli.

Profesorii care vor intra în grevă sunt afiliați Federației Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federației Sindicatelor Libere din Învățământ, organizații reprezentative la nivel de sector de activitate învățământ preuniversitar.

Grevă miercuri în școlile din Sibiu - Dascălii nu intră la ore

La nivelul județului Sibiu, 80,6% din acești profesori au votat pentru organizare acestei forme de protest. ”Din acest procent sunt poate unii care nu au ore în intervalul respectiv, dar susțin greva. Această grevă vine să arate că supărarea noastră este una reală, că am ajuns la o limită la care nu ar fi trebuit să ajungem, că suntem în al doilea an pandemic și s-a alocat cel mai mic buget pentru educație din ultimii 30 de ani. S-a amânat a treia oară mărirea salariilor. Un profesor debutant are un salariu net de 2500 de lei lunar, în timp ce pentru un deținut sunt alocați 5180 de lei. Ce înseamnă asta, că suntem jumătate de deținut?”, spune Teodor Fîrțonea, președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar Sibiu.

Ce se întâmplă cu elevii

În funcție de orarul elevilor și de cum sunt împărțite orele și pauzele la fiecare școală în parte, elevii ori vor veni mai târziu, ori vor pleca mai devreme. ”Greva asta nu este îndreptată împotriva elevului. Ce se va întâmpla cu copiii se va lua decizia în funcție de orar, la fiecare școală în parte. La școlile cu învățământ special, dacă în intervalul 11- 13 sunt ore de terapie se vor ține, dacă sunt ore normale, nu. La grădinițe cu program normal  părinții vor fi rugați să ia copiii mai repede, dacă nu vor veni, cei mici vor fi supravegheați. La program prelungit, dacă e ora mesei sau copiii trebuie puși la somn, se vor întâmpla aceste lucruri”, spune Teodor Fîrțonea.

Motivele protestului

Protestul este cauzat de refuzul guvernanților de a purta negocieri cu reprezentanții federaţiilor sindicale din educaţie și de a adopta măsuri concrete pentru:
1. ACORDAREA, încă de la începutul anului 2022, a salariilor de bază prevăzute de anexele la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru personalul din învățământ (cadre didactice, personal didactic auxiliar și nedidactic);
2. ALOCAREA procentului de 6% din P.I.B. pentru finanțarea educației;
3. ADOPTAREA UNEI MĂSURI LEGISLATIVE DE NATURĂ REPARATORIE, prin care întregul personal didactic să beneficieze de calculul și plata corecte ale drepturilor salariale  cuvenite conform tranșelor de vechime în învățământ (de la data de 01.09.2017), respectiv ale Legii-cadru nr. 153/2017;
4. ACORDAREA SPORURILOR PENTRU CONDIȚII DE MUNCĂ prevăzute de Regulamentele emise în baza Legii-cadru nr. 153/2017;
5. PLATA ORELOR SUPLIMENTARE pentru munca prestată de personalul didactic auxiliar și nedidactic peste timpul normal de muncă;
6. SUPLIMENTAREA NUMĂRULUI DE POSTURI DIDACTICE AUXILIARE ȘI NEDIDACTICE necesare pentru ca unitățile de învățământ să își desfășoare activitatea în condiții cât mai bune.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică

  1. As fi curios care sunt orele suplimentare pe perioada pandemiei 🙂 In special profesorii de sport 🙂 Protestul nu este indreptat impotriva elevului dar cine sufera? Directorii?