casa de papel
Sursa Foto - captură YouTube / The Swoon / InfoMusic

Netflix lansează „La Casa de Papel”, varianta coreeană.

Deși o dată de lansare nu a fost încă anunțată, un comunicat de presă menționează că serialul va fi difuzat exclusiv pe Netflix cândva în acest an.

"la casa de papel", varianta coreeană - se va vedea pe netflix

video
play-sharp-fill

„Money Heist: Korea – Joint Economic Area” beneficiază de un prim teaser ce debutează cu imaginea Profesorului – interpretat de Yoo Ji-tae – plănuind un jaf. Personajul stă în fața unui perete pe care sunt agățate mai multe măști tradiționale coreene și emblematica mască Salvador Dali a versiunii originale „La Casa de Papel”. Profesorul întinde mâna pentru a alege o mască, dar camera de filmat se rotește înainte ca spectatorii să poată vedea pe care o selectează, potrivit infomusic.ro.

Teaserul o prezintă apoi pe Seon Woojin (interpretată de Kim Yunjin), șefa echipei de negociere, aflată într-o cameră de control. Clipul se termină cu dezvăluirea fiecărui membru al jafului și a numelor de cod ale acestora.

Printre actorii deja menționați, remake-ul „La Casa de Papel” îl va avea în distribuție și pe Park Hae-soo, cunoscut pentru rolul din celebrul „Squid Game”. Acesta îl va interpreta pe Berlin, mâna dreaptă a Profesorului.

Serialul spaniol „La Casa de Papel” și-a difuzat ultimele episoade în decembrie, după cinci sezoane apreciate de critici. Netflix a anunțat în acea lună că pregătește un spin-off ce urmărește povestea personajului Berlin. Producția urmează să fie lansată în 2023.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică