Incendiu în localitatea Bradu. Au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și un echipaj SMURD.
„La fața locului s-au mobilizat de urgență 3 autospeciale de stingere și un echipaj SMURD din cadrul Punctului de lucru Avrig și a Punctului de lucru Șelimbăr. De asemenea în sprijin au intervenit și voluntarii din cadrul SVSU Avrig cu o autospecială de stingere. La sosirea forțelor la fața locului incendiul se manifesta generalizat la o afumătoare, la o șură si o magazie. În momentul de față incendiul este localizat și se intervine pentru lichidarea acestuia. Intervenția se află în dinamică”, transmite ISU Sibiu.
Update Incendiu Bradu
Incendiul a fost lichidat în jurul orei 15:00 de către forțele mobilizate la fața locului.
A ars afumatoarea în totalitate și șura de aproximativ 200 mp în proporție de 40% cu fân depozitat.
Au fost salvate restul șurii și vecinătățile.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost determinată de scântei de la jarul provenit de la afumătoare în contact cu grăsimea alimentelor aflate la afumat.
Nu au fost semnalate victime.
Măsuri de prevenire și apărare împotriva incendiilor la utilizarea afumatoarelor
În scopul prevenirii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Cpt. Dumitru Croitoru ” al judeţului Sibiu reaminteşte cetăţenilor obligativitatea respectării următoarelor norme de apărare împotriva incendiilor:
– se interzice folosirea afumătoarelor improvizate ori amplasarea acestora în apropierea clădirilor, în magazii, şuri, remize, şoproane etc. sau lângă materiale combustibile. Afumătorile se confecţionează din zidării de cărămidă şi materiale incombustibile şi se amplasează independent de celelalte construcţii din gospodărie;
– se interzice folosirea afumătorilor improvizate în podurile clădirilor prin scoaterea unor cărămizi din coş sau neridicarea zidăriei coşurilor deasupra acoperişului ori lăsarea deschisă a uşiţelor de curăţare.