Ministrul Apărării Naționale, Vasile Dâncu, a anunțat joi dimineață că este în izolare, fiind confirmat pentru a doua oară cu COVID. Ministrul spune că nu are simptome și se simte bine.
„Se spune că marile întâlniri ale vieții sunt cele neplanificate. Nu se aplică, însă, tuturor întâlnirilor, cu atât mai puțin celor pe care le avem cu virusul care ne bântuie viețile de aproape 2 ani. L-am întâlnit, ieri, pentru a doua oară, dar nici de data aceasta nu m-a impresionat. Sper, așadar, că aceasta va fi ultima noastră întâlnire. Începând de miercuri sunt în izolare. Îmi exercit toate îndatoririle profesionale de la distanță, am suspendat doar întâlnirile față în față și audiențele. Nu am simptome, mă simt foarte bine și sunt nerăbdător să revin alături de colegii mei din Ministerul Apărării Naționale și din Guvernul României”, a scis ministrul pe Facebook.