Tensiunile dintre Rusia și Ucraina dau motive de îngrijorare nu doar cetățenilor care locuiesc în aceste state. Fiecare țară se pregătește în cazul în care ar putea izbucnit un război, inclusiv România. Dacă țara noastră ar fi ținta unui atac, oamenii s-ar putea adăposti în buncăre. Acestea nu sunt însă suficiente pentru întreaga populație, numărul lor total fiind de nici 5.000 la nivel național. În județul Sibiu, există puțin peste 50 de astfel de adăposturi de protecție civilă, niciunul dintre ele în mediul rural.
În cazul unui atac pe cale aeriană, românii se pot ascunde în miile de buncăre de pe teritoriul țării. Potrivit datelor Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, există 4.538 de astfel de adăposturi de protecție civilă, unde oamenii se pot ascunde în cazul unei situații de urgență. În multe județe situația este dezastruoasă, în unele existând chiar și sub 20 de astfel de spații de adunare. În mediul rural, la fel, situația nu este tocmai bună.
În județul Sibiu, potrivit datelor furnizate de IGSU și de reprezentanții ISU Sibiu, există 52 de buncăre. Șapte dintre ele nu sunt operative, ceea ce înseamnă că, în prezent, pot fi scoase de la numărătoare, dat fiind faptul că nu pot fi folosite de oameni în caz de pericol.
VEZI AICI LISTA BUNCĂRELOR DIN TOATĂ ȚARA
Unde sunt buncărele
Cele mai multe dintre buncăre sunt în municipiul Sibiu: 46 la număr. Șapte dintre ele nu sunt operative, ceea ce înseamnă că cei care le dețin nu s-au îngrijit de ele și nu le-au întreținut. Multe dintre aceste buncăre se găsesc în subsolurile blocurilor, sau sub clădirile amenajate de operatorii economici. Așadar, astfel de adăposturi se găsesc în următoarele locații:
- Strada Reșița, Nr. 65;
- Strada Reșița, Nr. 77,
- Strada Reșița, Nr. 83;
- Strada Reșița, Nr. 89;
- Strada Reșița, Nr. 95;
- Strada Lungă, nr. 62, bloc 103 C, scara B;
- Hotel Ramada, Str. Emil Cioran, nr. 2;
- Hotel My Continental, Calea Dumbrăvii, Nr. 2-4;
- Cămin studențesc Academica, Str. Aurel Decei, Nr.1;
- Centrul de Afaceri, Str. N Olahus, Nr.5;
- Casa de Cultura „Ion Besoiu”, Str. E. Cioran, nr. 1;
- Strada Bihorului, Nr. 6;
- Strada Bihorului, Nr. 4;
- Strada Vasile Aaron, Nr. 20, Scara C;
- Strada Vasile Aaron, Nr. 20, Scara D;
- Strada Ștrandului, Nr. 6;
- Strada Hațegului, Nr. 1;
- Strada Intrarea Siretului, Bl. 6, Scara A;
- Strada Intrarea Siretului, Bl. 6, Scara B;
- Strada Intrarea Siretului, Bl. 6, Scara C;
- Strada Intrarea Siretului, Bl. 6, Scara D;
- Strada Șteflești, Bl. 2, Scara A;
- Strada Șteflești, Bl. 2, Scara B;
- Strada Șteflești, Bl. 2, Scara C;
- Strada Șteflești, Bl. 2, Scara D;
- Strada Oașa, Bl. 6, Scara A;
- Strada Oașa, Bl. 6, Scara B;
- Strada Oașa, Bl. 6, Scara C;
- Strada Oașa, Bl. 8, Scara A;
- Strada Oașa, Bl. 8, Scara B;
- Strada Oașa, Bl. 8, Scara C;
- Stația CF Sibiu, Piața 1 Decembrie 1918, Nr. 1-6;
- Sucursala BCR Sibiu, Str. Emil Cioran, Nr. 1;
- Sucursala BRD Sibiu, Str. G-ral Magheru, Nr. 55;
- SC Tursib SA str. Munchen, nr. 1;
- Clădire birouri, Str. Dr. Ștefan Stâncă, Nr. 2-6;
- Promenada Mall, Str. Lector, nr. 1-3;
- Clădire birouri „Keep Calling”, Șoseaua Alba Iulia, Nr. 40.
Alte patru buncăre se găsesc și la Mediaș, potrivit IGSU: la Primărie, Strada C. Coposu, nr. 3, în Bloc ANL, Str. Sinaia Nr. 1, în Bloc ANL Str. Sinaia Nr. 2 și la SC Transgaz SA, Piața C. I. Motaș, Nr. 1.
De asemenea, mai există un buncăr și în Ocna Sibiului, la Hotel Helyos, strada Băilor, Nr. 22-24. Un singur adăpost este și în Miercurea Sibiului la Hotel Confort, Nr. 816. Cât despre mediul rural, în județul Sibiu nu există nici măcar un adăpost pentru persoanele care locuiesc la sat.
Primarii din localitățile unde există adăposturi „sunt obligați să dispună măsuri și să controleze modul de întreținere a spațiilor de adăpostire colective de către administratorul acestora”, potrivit ISU Sibiu. Conducătorii instituțiilor publice, patronii și managerii operatorilor economici, indiferent de forma de proprietate, au următoarele obligații principale: mențin starea de funcționare a mijloacelor de transmisiuni alarmare, a spațiilor de adăpostire și mijloacele tehnice proprii destinate adăpostirii sau intervenției și țin evidența acestora și le verifică periodic.
Ce s-a întâmplat cu adăpostul de sub clădirea finanțelor?