După ce joi tensiunile dintre rebelii susţinuţi de Rusia din estul Ucrainei şi Kiev s-au accentuat, o zi mai târziu, conflictul continuă, separatiştii pro-ruşi acuzând forţele guvernamentale că au tras cu artilerie şi mortiere vineri dimineaţă.
Rebelii susţinuţi de Rusia din estul Ucrainei au acuzat forţele guvernamentale de la Kiev că au tras cu artilerie şi mortiere în trei incidente de vineri dimineaţă, a informat agenţia de presă Interfax.
Kievul şi rebelii s-au învinuit reciproc pentru escaladarea tensiunilor după atacurile de artilerie şi mortiere de joi, stârnind temeri că Rusia, care a adunat peste 100.000 de soldaţi lângă graniţele Ucrainei, s-ar putea implica.
Kremlinul a declarat joi că este „profund îngrijorat” de izbucnirea din Ucraina şi urmăreşte cu atenţie situaţia, notează Reuters. Statele Unite au spus că Rusia „caută un pretext pentru război”.
Potrivit raportului Interfax, autoproclamata Republică Populară Doneţk a spus că bombardamentele au vizat satul Petrivske din regiunea separatistă, la ora 5:30 dimineaţa (ora României).
O altă republică rebelă autoproclamată, Luhansk, a raportat alte două incidente de foc de mortier, vineri dimineaţă.
Kievul şi separatiştii pro-ruşi sunt în război de opt ani, iar încetarea focului dintre părţi este încălcată în mod obişnuit. Totuşi, intensitatea luptei a crescut considerabil în această săptămână.
Camera inferioară a parlamentului Rusiei a votat săptămâna aceasta să îi ceară preşedintelui Vladimir Putin să recunoască cele două regiuni separatiste susţinute de ruşi din estul Ucrainei ca fiind independente, în timp ce Uniunea Europeană ia spus Moscovei să nu dea curs.