ministrul economiei vrea un avion sută la sută românesc

Ministrul Economiei vrea un avion sută la sută românesc.

Vineri, 18 februarie, ministrul Economiei, Florin Spătaru, împreună cu secretarul de stat Daniela Daniela Nicolescu şi Cristina Corina Dragomirescu, preşedinte al Oficiului de Compensare pentru Achiziţii de Tehnică Specială, au făcut o vizită de lucru în judeţul Bacău, potrivit observator.

ministrul economiei vrea un avion sută la sută românesc

Aceştia au fost în vizită la Aerostar, AE Electronics şi Elmet şi au fost însoţiţi de preşedintele CJ Bacău, Valentin Ivancea, prefectul Bacăului, Lucian Bogdanel, deputatul PSD Costel Dunava – preşedinte al Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare şi Ana Cătăuţă – deputat PSD – membru în Comisia pentru Industrii şi Servicii.

”Îmi doresc foarte mult ca în urma discuţiilor pe care le vom avea săptămâna viitoare, în urma evenimentului pe care îl organizăm împreună cu Camera Deputaţilor, să aducem la masă toţi jucătorii din industria aeronautică şi să avem un proiect de ţară, un nou avion produs în România, cu ajutorul companiilor din România, utilizat nu numai în România, în regiune şi, de ce nu, la nivel mondial (…) Nu sunt specialist în domeniul aviaţiei. Este provocarea pe care am lansat-o celor de la Aerostar. România are o tradiţie, a construit avioane, a construit prototipuri, IAR 99 este un avion românesc. De ce să nu lansăm aceste provocări, de ce să nu reiniţializăm cercetarea/dezvoltarea în domeniul aeronauticii, astfel încât să avem un produs românesc? Din discuţiile preliminare pe care le-am avut, a reieşit că ar putea să facă un avion pentru partea de training a echipajului care să corespundă standardelor internaţionale, dar care să fie produs în România. Hai să îmbunătăţim Şoimul, hai să facem un model modernizat. Numai prin cercetare şi dezvoltare putem să ţinem pasul cu cei de talie mondială”, a spus Spătaru.

El afirmă că a făcut o invitaţie ministrului Apărării să vină la Bacău, declarându-se plăcut suprins de produse, dar şi de condiţiile de muncă şi de angajaţii de acolo.

”Am văzut companii funcţionale, care angajează oameni, care investesc în noi tehnologii, investesc în soluţii inovatoare pentru economia românească. Sunt exemple de urmat pe care pot să le promovez în celelalte judeţe în care mă voi duce. Sunt exemple că în România se poate, că în România putem avea industrie, că putem dezvolta capabilităţi pentru industria de apărare, pentru industria de aeronautică şi putem să promovăm acest sector, acest ecosistem la nivel european şi la nivel regional. Cred că aceste vizite nouă celor de la Ministerul Economiei ne fac foarte bine, pentru că ne dau încrederea necesară că strategia de industrializare a României nu este doar o vorbă pe hârtie. Strategia de industrializare a României este o necesitate. Este un lucru pe care trebuie să îl avem în fiecare zi, în fiecare dimineaţă să o avem pe agendă”, a spus minsitrul Economiei, precizând că această strategie trebuie să existe în toate programele şi iniţiativele pe care le va lansa.

Vorbind de programul destinat microelectronicii, oficialul a spus că este nevoie de câte un program pentru fiecare judeţ al ţării, deoarece România are nevoie de fonduri şi de proiecte care să asigure sustenabilitate, locuri de muncă şi un trend complex de valori pentru economia naţională.

„Vorbeam săptămânile trecute de lipsa de resursă şi de faptul că Europa în acest moment încearcă să definească strategiile în ceea ce priveşte autonomia strategică. Cine ştie că la Bacău avem o companie care angajează tineri cu vârsta medie de 37 de ani şi care produce în domeniul hightech plăci de bază şi elemente care sunt folosite în produse pe care ar trebui să le găsim pe Discovery sau orice alt canal de ştiinţă şi tehnică. Este lucrul pe care Ministerul Economiei trebuie să şi-l asume în tot ceea ce face”, a spus el.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică