primele imagini de după bombardamentele din ucraina

Bombardamentele au continuat și vineri în estul Ucrainei, cele două părți implicate – armata ucraineană și separatiștii proruși – acuzându-se reciproc de încălcarea acordului de încetare a focului. Localnicii din regiune, prinși sub tirul încrucișat, privesc neputincioși la pagubele suferite. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat ieri trupele din Donbas.

Confruntările care au avut loc joi în estul Ucrainei au fost cele mai ample începând din 2015 în conflictul dintre forţele guvernamentale ucrainene şi separatiştii susţinuţi de Rusia, a declarat o sursă diplomatică citată de Reuters, potrivit Agerpres.

primele imagini de după bombardamentele din ucraina

Pe lângă cele de bombardamente înregistrate joi de armata ucraineană, vineri au fost raportate alte 33, până la ora 11.00. Multe dintre acestea au fost executate cu arme interzise de Acordurile de la Minsk, mai arată forțele ucrainene, precizând că soldații ucraineni au deschis și ei focul în răspuns la titurile separatiștilor. De asemenea, Ucraina respinge acuzațiile că a bombardat așezările din zonă, pe care le consideră o „minciună sfruntată”.

Vineri dimineaţă erau în curs noi bombardamente în apropiere de Staniţia Lugansk, oraş din estul Ucrainei aflat sub controlul forţelor guvernamentale, potrivit AFP, prelaută de Agerpres.

Sunetul bombardamentelor putea fi auzit în această localitate, atinsă deja în ajun de alte bombardamente care au lovit o grădiniţă, pe fondul temerilor privind iminenţa unei invazii ruse în Ucraina.

primele imagini de după bombardamentele din ucraina

primele imagini de după bombardamentele din ucraina

primele imagini de după bombardamentele din ucraina

primele imagini de după bombardamentele din ucraina

Ultima oră

Comentariul meu

Publică