Sirenele au început să răsune în Donețk. Potrivit unei surse a agenţiei ruse Interfax, la ora locală 20:00 va începe transportarea civililor către Rusia cu autobuzele.
Separatiştii din Doneţk şi Lugansk au anunţat anterior că vor evacua populaţia civilă către Rusia întrucât, susţin ei, armata ucraineană pregăteşte o ofensivă de anvergură, după ce joi şi vineri de-a lungul liniei de contact ce desparte armata ucraineană şi separatiştii s-au înmulţit încălcările armistiţiului convenit în 2015, incidente pentru care cele două părţi se acuză reciproc.
”O plecare masivă şi centralizată a populaţiei este organizată către Federaţia Rusă. Trebuie evacuaţi în primul rând femeile, copiii şi persoanele vârstnice”, a declarat într-un mesaj video pe contul său de Telegram liderul republicii Doneţk, Denis Puşilin. El a mai spus că Rusia a acceptat să găzduiască în regiunea Rostov persoanele ce vor fi evacuate şi ”au fost create toate condiţiile pentru un tranzit rapid în punctele de control”.
Anunţul liderului separatiştilor din Doneţk a fost urmat la scurt timp de unul similar al celui din Lugansk, Leonid Pasecinik. ”Pentru a evita victime în rândul civililor, solicit locuitorilor republicii (…) să plece în cel mai scurt timp către teritoriul Federaţiei Ruse”, a transmis acesta într-un comunicat difuzat de mass-media locale. ”Rusia este dispusă să garanteze intrarea şi găzduirea organizată a rezidenţilor Republicii Populare Lugansk”, a asigurat el.
La Moscova, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a susţinut că nu ştie dacă decizia evacuării civililor din Donbas a fost coordonată cu guvernul rus. Preşedintele Vladimir Putin a remarcat însă la o conferinţă de presă agravarea situaţiei din estul Ucrainei şi a cerut Kievului să negocieze soluţionarea conflictului cu cele două provincii proruse, liderul de la Kremlin acuzând totodată guvernul ucrainean că nu pune în aplicare acordurile de pace de la Minsk.
În acest timp, Kievul şi occidentalii acuză la rândul lor Moscova că încearcă să creeze un pretext în cele două provincii separatiste pentru a invada Ucraina. Ministrul ucrainean al apărării, Oleksii Reznikov, a declarat în faţa parlamentului de la Kiev că nu are în vedere nicio ofensivă asupra celor două provincii separatiste din Donbas.
Sursa – Agerpres