La doi ani de la debutul pandemiei, turismul din Israel își redeschide complet granițele. Începând cu 1 martie, Israel va permite intrarea pe teritoriul său tuturor turiştilor, indiferent de statutul de vaccinare împotriva COVID-19.
Premierul Naftali Bennett și ministrul Sănătății Nitzan Horowitz, împreună cu ministrul Turismului, Yoel Razvozov au decis încă de duminică relaxarea semnificativă a restricțiilor, acestea fiind adoptate pe fondul scăderii cazurilor noi de coronavirus înregistrate în ultimele săptămâni.
Noile reglementări vor intra în vigoare începând din 1 martie 2022, iar turiștii de toate vârstele vor putea intra în Israel indiferent de statutul de vaccinare împotriva COVID-19. Singura condiție impusă de statul israelian va consta în două teste PCR, unul efectuat înainte de zbor şi celălalt la aterizarea în Israel. Până la sosirea rezultatului sau maxim 24 de ore, turiștii vor trebui să se autoizoleze la adresa pe care o vor declara, iar testele antigen nu vor fi acceptate.
Israelul a menținut o politică strictă de frontieră pe tot parcursul pandemiei. Țara și-a închis prima dată granițele în martie 2020 și nu le-a redeschis până la 1 noiembrie 2021. La scurt timp după, guvernul israelian decidea să-și mențină granițele închise până la finele lui 2021, pe fondul valului Omicron. În primul trimestru al acestui an, oficialii din Israel anunțau că turiștii de pretudindeni sunt așteptați în țara lor dacă îndeplinesc condiția de a fi imunizați prin vaccinare, au avut COVID sau prezentau la intrarea în țară un test PCR negativ efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în Israel (în cazul persoanelor nevaccinate).
La intrarea în România cetățenii nu intră în carantină dacă sunt vaccinați sau au trecut prin boală în ultimele 6 luni ori prezintă un test RT-PCR negativ (efectuat cu 72 ore înainte). Carantina de 5 zile se va aplica persoanelor nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 6 luni, inclusiv celor care nu prezintă un test RT-PCR negativ (efectuat cu 72 ore înainte).