Un lot de piept și oase de pui cu salmonella este retras de pe piață. Totodată, Metro retrage o pizza, deoarece există un risc scăzut de contaminare cu un „corp metalic”.
Autoritatea Națională Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor anunță că SC Anerol Fresh Srl Oradea a început retragerea de la vânzare și de la client a unui lot de piept pui file, care expira pe 10 februarie, și a unui lot de oase de pui, cu aceeași dată a expirării, din cauza prezenței de salmonella enteritidis.
„În cazul în care ați cumpărat produsele respective între data de 05.02.2022 și 10.02.2022, vă rugăm să nu îl consumați și să îl returnați în magazinele menționate în tabelul de mai jos împreună cu bonul fiscal care face dovadă achiziției, urmând să primiți contravaloarea acestuia”, se arată pe site-ul ANSVSA.
Este vorba despre magazine din Oradea, Focșani, Galați și Drobeta Turnu Severin.
De asemenea, Dr. Oetker RO SRL a notificat Metro Cash & Carry România să înceapă retragerea de la comercializare și de la clienți a articolului pizza Ristorante Prosciutto 330 grame, cu valabilitate până în septembrie 2022, deoarece există un risc scăzut de contaminare cu un „corp metalic”.
„În cazul în care ați cumpărat produsul menționat mai sus, vă rugăm să nu-l consumați și să îl returnați în magazinele Metro Cash & Carry România SRL până pe 05.03.2022, urmând să primiți contravaloarea lui”, transmite ANSVSA.