Zona de munte a 10 judeţe se va afla de miercuri seara până joi dimineață sub avertizare cod galben de viscol. Este vizată şi zona de munte a Sibiului.
Administrația Națională de Meteorologie a emis, miercuri, un cod galben de vânt puternic, de miercuri ora 20.00 până joi la ora 8.00, pentru Carpații Meridionali.
În intervalul menționat, în Carpații Meridionali, la altitudini de peste 1700 de metri, vântul va avea intensificări cu viteze ce vor depăși la rafală 70…90 km/h, temporar ninsoarea va fi viscolită, zăpada spulberată și vizibilitatea redusă
Județele vizate sunt Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova.