Sibienii care doresc o mașină second hand o pot cumpăra chiar de la Primăria Sibiu. Municipalitatea scoate la licitație 45 de autovehicule abandonate sau fără stăpân adunate în ultima perioadă de pe străzile Sibiului.
O astfel de licitație a mai avut loc în vara anului trecut. DETALII AICI
De data aceasta, selecția ofertelor va avea loc în data de 14.03.2022, ora 11:00.
Cumpărarea caietului de sarcini se va face începând cu data de 22.02.2022 ora 09:00 și depunerea ofertelor începând cu data de 23.02.2022 ora 09:00 până la data de 11.03.2022 ora 12:00, la Serviciul Public de Administrare a Domeniului Public şi Privat al municipiului Sibiu, cu sediul în Sibiu, Piaţa Mică, nr. 22, parter.
Afișarea rezultatului deschiderii ofertelor se va face în data de 15.03.2022, ora 12:00, la Sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu, Piața Mică, nr. 22, parter.
Termenul limită de depunere a contestațiilor este 17.03.2022, ora 12:00.
În cazul în care până în data de 11.03.2022, ora 12:00 nu se vor depune oferte, termenul de depunere se prelungește până în data de 18.03.2022, ora 12:00, iar deschiderea ofertelor se va face în data de 21.03.2022, ora 1100.
Afișarea rezultatului deschiderii ofertelor se va face în data de 22.03.2022, ora 12:00, la Sediul Serviciului Public de Administrare a Domeniului Public și Privat Sibiu, parter.
Termenul limită de depunere a contestațiilor este 24.03.2022, ora 12:00.