joe biden iese la atac: "rusia va primi sancțiuni devastatoare"
Foto: Profimedia

Joe Biden iese la atac: „Rusia va primi sancțiuni devastatoare”.

Preşedintele american Joe Biden a anunţat pe Twitter că liderii ţărilor din G7, în reuniunea lor virtuală de joi, s-au pus de acord asupra unui pachet de sancţiuni ”devastatoare” contra Rusiei, ca răspuns la invadarea Ucrainei de forţele armate ruse, transmit AFP şi Reuters.

joe biden iese la atac: "rusia va primi sancțiuni devastatoare"

VEZI LIVE TEXT – VIDEO A început războiul – Rusia a invadat Ucraina pe trei fronturi

”Suntem alături de curajosul popor ucrainean”, a declarat Biden, care urmează să se adreseze conaţionalilor săi la ora 18:30 GMT.

Reuniunea în sistem videoconferinţă a liderilor G7 s-a desfăşurat între 14:17 şi 15:27 GMT, cu scopul coordonării ripostei marilor democraţii occidentale.

Liderii din SUA, Regatul Unit, Canada, Franţa, Germania, Italia şi Japonia, precum şi reprezentanţi ai Uniunii Europene şi NATO, au denunţat, într-un comunicat, ”o ameninţare serioasă pentru ordinea internaţională”.

SUA a dezvăluit marţi, ulterior şi miercuri, primele salve de represalii economice, drept răspuns la decizia preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte independenţa regiunilor secesioniste Doneţk şi Lugansk, din estul Ucrainei.

Washingtonul a decis deja să taie accesul guvernului rus la piaţa internaţională a datoriei suverane.

Forţele militare ruse au lansat în zorii zilei de joi o invazie pe scară largă împotriva Ucrainei – terestră, aeriană şi navală -, cel mai mare atac al unui stat împotriva altui stat în Europa de după cel de-al Doilea Război Mondial.

Sursa – Agerpres

Ultima oră

Comentariul meu

Publică