Peste 1,5 milioane lei au fost investiți în infrastructura educațională a Facultății de Medicină din cadrul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu. Au fost realizate atât lucrări de reabilitare și modernizare a spațiilor didactice și auxiliare, cât și investiții în aparatură didactică modernă destinată studenților mediciniști.
Au fost astfel realizate lucrări de modernizare a corpului A al clădirii, (refacerea completă a zidăriei; înlocuirea obiectelor sanitare și refacerea branșamentelor de apă la grupurile sanitare; înlocuirea tavanele casetate; reabilitarea instalație electrice a corpului A, precum și montarea de covor PVC în spațiile renovate). Modernizarea amplă a unui amfiteatru cu 80 de locuri vine în sprijinul studenților pentru diversele activități didactice, începând chiar cu acest semestru.
În privința dotărilor cu aparatură necesară studiului, au fost achiziționate simulatoare pediatrice pentru nursing și de resuscitare adulți, precum și cinci manechine didactice, dintre care un manechin complex pentru nursing și un manechin CPR de resuscitare avansată și defibrilare. „Aceste investiții sunt cele mai importante realizate în ultimii ani în Facultatea de Medicină, iar de ele vor beneficia toți studenții, indiferent de specializare sau an de studiu. Toate aceste investiții vin să contribuie la infrastructura deja există în cadrul Facultății de Medicină, care, începând din anul universitar 2022-2023 va avea în oferta educațională încă două noi programe de studiu de licență, ce au fost avizate de către ARACIS. Este vorba de programele de licență: Medicină (în limba engleză) și Balneo-fizio-kinetoterapie și recuperare. Fiecare dintre aceste noi specializări va putea înmatricula un număr de maxim 60 de studenți, pornind din anul universitar 2022-2023”, a declarat conf. univ. dr. Radu Fleacă, decanul Facultății de Medicină.