Campania ”Și oamenii cu dizabilități își doresc să schieze” va face cea de-a opta oprire în stațiunea sibiană Păltiniș, pe 5 martie, între orele 11.00 și 16.00.
După un turneu de accesibilizare a pârtiilor care a ajuns, deja, pe unele dintre cele mai apreciate pârtii din România (Vatra Dornei, Feleacu – Cluj, Icoana – Cavnic, Cheile Grădiștei, Predeal și Bușteni) voluntarii și monitorii de schi vor aluneca pe zăpada din Păltiniș alături de persoanele cu dizabilități folosind mai multe monoschiuri (dispozitive special create pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, cu ajutorul cărora acestea se bucură de coborâri line pe pârtia de schi). De la începutul campaniei, peste 300 de persoane, având diferite dizabilități au schiat alături de voluntari și monitori.
Asociațiile persoanelor cu dizabilități din regiune sunt invitate să îi încurajeze pe beneficiarii lor să participe la activitățile special concepute pentru ei pe pârtia D din Arena Platoș Păltiniș.
NU este nevoie de înscriere sau programare pentru încercarea monoschiurilor!
”Scopul nostru este să accesibilizăm zece pârtii din România, cu scaune special adaptate, astfel ca persoanele cu dizabilități să poată schia. După ce reușim și dotăm cele zece pârtii, vom face tabere pentru ei, astfel încât să învețe să schieze singuri. De fapt, noi ne dorim să aducem normalitatea pe pârtie. Este un proiect unic în lume, zic eu, pentru că, în primul rând, administratorii de pârtii din România au fost de acord ca persoanele cu dizabilități să nu plătească urcarea. Ceea ce în Austria, de exemplu, nu se întâmplă. Iar, în al doilea rând, peste tot în lume, unde cei cu dizabilități pot schia, o pot face pentru că sunt dotate cluburile sportive cu echipamente speciale, nu pârtiile. Iar noi vrem să dotăm pârtiile, iar cei cu nevoi speciale să aibă acces la aceste scaune”, declară Ionuț Stancovici, președintele asociației Caiac SMile.
SCAUNE SPECIALE PE MINIM 10 PÂRTII DIN ROMÂNIA
Scopul campaniei este unul ambițios: cât mai multe monoschiuri pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, pe minim 10 pârtii din România.
Până în prezent, asociația Caiac SMile a reușit deja să achiziționeze 13 scaune, sponsorizate integral de companii și fundații generoase.
Cum poți ajuta?
1. DONEAZĂ prin PayPal: https://caiacsmile.ro/donatii/
2. DONEAZĂ direct în contul Asociației, prin TRANSFER BANCAR, folosind datele de mai jos:
Beneficiar: Asociația Club Sportiv Caiac SMile
Cont LEI: RO77BTRLRONCRT0439025703
Cont EURO: RO81BTRLEURCRT0439025701
Banca Transilvania.