NATO nu se va implica în rzăboiul dintre Rusia și Ucraina.
Alianţa Nord-Atlantică nu se va implica militar nici la nivel aerian, nici terestru în conflictul dintre Ucraina şi Rusia, a declarat miercuri după-amiază secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii miniştrilor Apărării.
„Nu se pune problema mobilizării de capabilităţi aeriene sau terestre în Ucraina, aceasta este poziţia unită a aliaţilor noştri”, a declarat Jens Stoltenberg, într-o conferinţă de presă organizată la sediul NATO, în Bruxelles.
„Observăm distrugeri, observăm suferinţă umană în Ucraina, dar aceste lucruri ar deveni mai grave dacă Alianţa Nord-Atlantică ar trece la acţiuni care ar genera un război total între NATO şi Rusia”, a subliniat Jens Stoltenberg.
NATO a respins de mai multe ori cererile preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski, privind instituirea unei zone de interdicţie aeriană, argumentând că ar apărea riscuri privind o confruntare militară directă cu Rusia.
(sursa: Mediafax)